luni, 28 noiembrie 2022

Lansarea romanului de dragoste ”Lia Ciocîrlia” de Ana Jechiu Dumitraș!

În acest weekend, la Biblioteca Publică Raională ,,Î.P.S. Antonie Plămădeală” Hîncești s-au adunat prieteni și iubitori ai scrisului artistic, care au participat la o sărbătoare de suflet, o zi deosebită în care a fost salutată cu inima deschisă apariția romanului “Lia Ciocârlia”, de Ana Jechiu, roman ce reprezintă marea și unica dragoste îmbogățită cu toate formele sale lumești, dragoste ce trăieşte în sufletul fiecărui om şi lupta aprigă pentru a o menţine pentru totdeauna; speranţa într-un viitor în care părinţii vor ierta erorile copiilor, și în genaral, speranța într-un viitor mai bun. Toate aceste lucruri se pot întâmpla doar revenind la cele sfinte, adică – acasă, acolo, de unde fiecare și-a luat zborul în lumea mare, așa cum a făcut și Lia.
Printre speakerii care au venit să se bucure alături de autoare de apariția noului său roman, a fost buna sa prietenă Cotorobai Valentina - specialist principal în cadrul Direcției Cultură și Turism Hâncești, Elena Toma - Secretarul Consiliului Raional Hâncești,Darii Tatiana, directorul bibliotecii , Valentina Tonu , șefa Direcției Învățământ, Elena Butucel - colega de facultate a dnei Ana Jechiu și directorul adjunct al Bibliotecii municipale Bogdan Petriceicu Hasdeu,Eugenia Bejan ,directorul bibliotecii pentru copii,,Ion Creangă”, Sabina Cojocaru – poetă, profesoară de limbă și literatură română, Rotaru Viorica - director al liceului teoretic din Lăpușna, tânăra poetă și metodista Bibliotecii Publice Raionale - Elena Golubnic Railean, Movileni Ana – pensionară, profesoară de l. Română s. Ciuciuleni, Lidia Grosu poetă, Diana Sava Dărănuță - scriitoare, jurnalistă, Ecaterina Bucur – băștinașă cu Anișoara Jechiu, profesoară de istorie s.ș Bobeica, Ofelia Florica Haranguș - interpretă de muzică populară din România, Iulian Verdeș - ex-director la casa de cultură s. Cotul Morii, și mulți alți oameni de suflet a dnei Ana.
Cei prezenți la lansare dar și cei care au citit romanul, știu că ”Lia Ciocîrlia” este cartea cu un drum presărat cu stări de visare, trăiri irepetabile prin frumuseţea şi profunzimea lor la care protagonista revine după o perioadă îndelungată, chemări ale dragostei adevărate care o mai poartă pe cărăruile de altădată, trezindu-i întristări, nostalgie, dar şi împlinire sufletească – toate acestea se împletesc, asemeni lianelor, cu încercările destinului, cu meditaţii şi cugetări adânci asupra vieţii în manifestările sale multiple, confruntări cu sine însăşi, cu rătăciri, dezamăgiri şi speranţe, căutări, regăsiri şi împliniri. Așa cum este de fapt, viața omului.
Finalul evenimentului a culminat cu felicitări din suflet, brațe de flori tomnatice, autografe personalizate și sincere urări de bine în adresa scriitoarei.
















































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu