luni, 29 mai 2023

La data de 25 mai, o echipă din cadrul Bibliotecii publice raionale Hâncești a participat la lucrările Conferinței zonale Centru 2 "Bibliotecile în susținerea incluziunii digitale, sociale și culturale a membrilor comunității", desfășurată la Universitatea Tehnică din Moldova. La această conferință, directorul BPR Hâncești, Tatiana Darii, a prezentat comunicarea "Reintegrarea și resocializarea persoanelor eliberate condiționat înainte de termen din penitenciare, aflate în evidența Biroului de Probațiune Hâncești", inclusă în inițiativa profesională "Implicarea bibliotecilor în programe de transformare și promovare a comunităților".
Conferința zonală a reunit mai mulți reprezentanți ai bibliotecilor din zona Centru a țării și a reprezentat o oportunitate de a efectua un schimb de experiență inter-bibliotecar între participanți și a promova bunele practici.















joi, 25 mai 2023

 La data de 25  mai 2023, a avut loc Instruire „Kahoot! ” pentru bibliotecarii din Rețeaua de biblioteci Hîncești.











miercuri, 24 mai 2023

 La data de 21 mai, a avut loc Conferința Națională online cu genericul :„Asistența Uniunii Europene pentru dezvoltarea raioanelor din Republica Moldova” a fost organizată de către Centrul de Informare al Uniunii Europene Telenești din cadrul Bibliotecii Publice Raionale ”Vasile Alecsandri” Telenești .
La conferință au participat cu comunicări coordonatorii Centrelor de Informare UE din incinta bibliotecilor publice: Centrul de Informare UE Telenești – Furdui Maria; Centru de Informare UE Rîșcani – Sacaliuc Galina; Centru de Informare UE Orhei – Țugui Stepanida; Centru de Informare UE Strășeni – Caitaz Dora; Centru de Informare UE Hîncești – Darii Tatiana; Centru de Informare UE Cahul – Dermenji Rodica; Centru de Informare UE Ialoveni – Ghinda Maria.
Participanții evenimentului au fost salutați de către Ghenadie Cojocaru, coordonator Comunicare Strategică și Suport pentru mass media în Republica Moldova; Alexandru Taburceanu, vicepreședintele raionului Telenești și Pavel Casian șef Secția Cultură ,Tineret și Sport.
Reprezentanții Centrelor de Informare UE au prezentat inițiativele și proiectele de dezvoltare locală implementate și finanțate cu susținerea UE.
Publicul participant ,(58 persoane) a rămas impresionat de materialele interesante și utile ,care pot fi idei pentru viitoarele proiecte.
Mulțumim tuturor pentru implicare si colaborare.














luni, 22 mai 2023

”La izvoarele înțelepciunii”, dedicat scriitoarei și poetei române Ana Blandiana

 Eugenia Cojocaru din Cărpineni – câștigătoarea etapei raionale a Concursului ”La izvoarele înțelepciunii”
La data de 19 mai, în Biblioteca publică raională s-a desfășurat cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului național de lectură ”La izvoarele înțelepciunii”, dedicat scriitoarei și poetei române Ana Blandiana. La etapa raională au participat 9 concurente din instituțiile de învățământ liceal ale raionului, care au fost antrenate în trei probe de concurs: 1 Proba scrisă (test), viața și activitatea scriitoarei (cu alegerea unei variante corecte de răspuns), 2 Universul creației scriitoarei Ana Blandiana (întrebări din proză), 3 Analiza literară a unei poezii din opera scriitoarei, propusă spre lecturare. Din componența juriului, care a evaluat competența concurentelor, au făcut parte: Constantin Șchiopu, profesor universitar, președintele juriului, Valentina Tonu, șefa Direcției raionale Învățământ, profesoară de limba și literatura română, Valentina Cotorobai, specialist principal la Direcția Cultură și Turism Hâncești, Tatiana Darii, directorul bibliotecii publice raionale, Oxana Scutaru, specialist principal la Direcția Învățământ Hâncești, profesoară de limba română. În final, rezultatele concursului au fost următoarele: locul I - Eugenia Cojocaru (Cărpineni), locul II – Stafi Anastasia (Hîncești), locul III – Pojoga Cătălina (Hîncești), Vîlcu Doina (Hîncești), Rusu Albina (Cărpineni), mențiuni – Sinscovschi Irina (Crasnoarmeiscoe), Martînovschi Diana (Lăpușna), Mîță Daniela (Sărata Galbenă), Stanțier Gabriela (Sărata Galbenă). Toate concurentele au fost menționate cu diplome de gradul corespunzător și cadouri din partea organizatorilor: Direcția Cultură și Turism Hâncești și Direcția Învățământ Hâncești. Câștigătoarele locurilor I și II vor reprezenta raionul la etapa republicană a concursului, care se va desfășura la 27 mai curent.




























vineri, 19 mai 2023

Campania națională de lectură "Să citim împreună" a ajuns la Obileni!

La data de 18 mai, în contextul campaniei naționale "Să citim împreună", în satul Obileni a avut loc o întîlnire cu autoarea cărții pentru copii "Alice și războiul culorilor" de Viorica Covalschi. Activitatea s-a desfășurat în incinta gimnaziului local, fiind organizată de șeful bibliotecii Obileni și scriitorul Ilie Pisarenco, în parteneriat cu Administrația locală, administrația și profesorii din gimnaziu, dar și de reprezentații ai grădiniței din localitate. Evenimentul s-a lansat cu o înscenare a cărții "Alice și războiul culorilor" realizată de elevi. În același context a avut loc un dialog non-formal între copii și autoare, care le-a povestit atât despre cărțile sale cât și despre copilăria sa plină de șotii și tradiții frumoase. La eveniment a fost prezentă ca oaspete de onoare și Valentina Cotorobai, specialist principal în cadrul Direcției Cultură și Turism Hîncești care a venit cu un mesaj de apreciere pentru buna organizare a activității, dar și bibliotecarele din localitățile vecine, Galina Filipschi - BP Nemteni și Ludmila Cosovani - BP Cioara. Menționăm că Alice este eroina unei povești onirice care pornește în căutarea păcii. Culoarea neagră, simtindu-se frustrată, declanșează un război al culorilor și o transformă pe Alice într-un înger care doarme o noapte în inima unui Demon. Războiul este interpretat la modul metaforic, iar istoria are inflexiuni de intertextualitate cu subiectul cărții "Alice în Țara Minunilor”, cititorului oferindu-i-se o șansă inedită a lecturii prin comparatie. Aceasta este o carte a păcii. Se dedica tuturor copiilor – victime ale razboiului din Ucraina. Au încununat finalul evenimentului micuții de la grădinița din localitate care ne-au invitat la spectacolul "Fata babei și fata moșneagului" în care au jucat cu multă măiestrie, sensibilizând publicul prin măiestria cu care au transmis mesajul de promovare a binelui.