Serviciul
modern de bibliotecă
,, Descoperim localitatea prin QR cod”
¢Scop: Valorificarea patrimoniului cultural din r. Hncesti în
mediul virtual prin crearea codului QR pentru 5 obiective turistice(Palatul
Princiar Manuc Bey,Castelul vinatoreesc,Muzeul de istorie si etnografie
Ciuciuleni, Curtea domneasca din Lapusna ,Manastirea Negrea.)
¢Grup țintă: tineri (12-35 ani), adulți (35 – 64 ani) și vârstnici (65+
ani).
Argument: . Serviciul Descoperă
localitatea ta este livrat in BPR Hincesti din aprilie 2017 cu accent pe
promovarea obiectivelor culturale prin tururi ghidate. BPR Hincesti a preluat experiența bibliotecii B.P.Hasdeu privind valorificarea
patrimoniului cultural local prin intermediul QR cod. Serviciul propus pentru
replicare susține ideea de a oferi vizibilitate mai mare în mediul online
obiectivelor de interes turistic, cultural şi de patrimoniu ale zonelor unde
sunt amplasate .
Conacul lui Manuc Bei
¢Istoria Conacului Manuc
Bei din centrul raional Hânceşti începe în anul 1816, când importantul demnitar
mai întâi al Imperiului Otoman, iar apoi al Imperiului Rus, Manuc-Emmanuel
Mirzoian (1769-1817), armean de naţionalitate, s-a mutat din oraşul românesc
Sibiu la Chişinău, iar în luna aprilie 1816 a achiziţionat cu 300 mii de lei în
aur conacul proprietarului local Ioniţă Iamandi.
¢ Complexul istorico-arhitectural Manuc Bei se află în sectorul de
vest al oraşului Hânceşti. Acesta reprezintă doar o mică parte din fosta moşie,
având suprafaţa de circa 10 ha. Cum noul stăpân al moşiei moare subit în vara
lui 1817, la vârsta de numai 48 de ani, cel mai probabil, el nu reuşeşte să
construiască niciun edificiu, toate clădirile din perimetrul actual al
Complexului (cu excepţia Casei Iamandi) fiind ridicate de urmaşii săi. Astfel,
în afară de Casa Iamandi, până în zilele noastre s-a păstrat clădirea
impunătoare a Palatului, construit în perioada anilor 1858-1861, Turnul de
pază, Casa vechilului şi Castelul de vânătoare.
¢ Titlul de bei Manuc Mirzoian l-a obţinut pentru conducerea cu
succes a Departamentului financiar al Imperiului Otoman. În perioada războiului
ruso-turc din anii 1806-1812 a participat la elaborarea Tratatului de pace de
la Bucureşti din 1812, pentru care a fost acuzat de trădare de partea turcă,
fiind nevoit să fugă în România. Apoi a primit cetăţenia Imperiului Rus şi s-a
mutat cu traiul în Basarabia, care devenise provincie a Rusiei. În anul 1817,
după o cădere nereuşită de pe cal în timpul unei plimbări, a suferit traume
grave, care i-au cauzat moartea la 20 iulie a aceluiaşi an. A fost înmormântat
în Biserica Armeană veche de la Chişinău, aici fiind îngropate şi cele două
fiice ale lui. Către momentul procurării conacului acesta avea doar circa 10 hectare
şi consta din casa lui Ioniţă Iamandi, care, de asemenea, este cunoscută sub
numele de origine al contesei Dolgorukaia şi din parcul ce-l înconjura.
¢ În prezent, teritoriul conacului constituie aproximativ 3 ha. Doar
în anul 1858, fiul lui Manuc Bei, Murad (Ivan), a început construcţia palatului
cneazului, deşi, potrivit mărturiilor istorice, titlu de cneaz Manuc-Bei nu a
avut. Construcţia palatului a durat circa trei ani şi a fost finalizată în anul
1861.
Castelul de vânătoare
¢În 1881 a fost înălţat
Castelul de vânătoare proiectat de marele arhitect Bernardazzi în stilul
vilelor franceze. La construcţie s-a folosit cărămidă roşie fabricată la moşie
după o tehnologie specială. Pe pereţii castelului poţi vedea imagini cu câini de
vânătoare, ustensile de vânătoare. Castelul nu este mare, în schimb foarte
confortabil. Principalul e că creaţia lui Bernardazzi s-a păstrat intactă, deşi
a fost înălţată acum 125 de ani. Chiar şi chenarele din lemn cu chip de lup
poartă amprentele timpului ce s-a scurs. Manuc Bei
era numit „principe armean” care în toate timpurile şi-a susţinut compatrioţii.
Şi la Hânceşti a adus cu sine vreo 100 de familii de armeni. Pe teritoriul
moşiei a înălţat şi o biserică armenească (nu s-a păstrat), un cimitir, unde se
afla şi cavoul familiei Manuc Bei. Până în 1905 la moşie viaţa clocotea. Veneau
oaspeţi cu renume, se organizau sărbători, vânători. La dispoziţia oaspeţilor
erau bazine, havuzuri, lacuri, o bibliotecă cu mai bine de 6000 de cărţi.
¢ În 1976, după restaurarea moşiei, s-a deschis un muzeu de studiere
a ţinutului natal. Aici poţi vedea fotografii ale moşiei de acum 100 ani,
unelte de muncă de pe timpuri, documente, ce ţin de istoria familiei Mirzaian
şi multe altele. Localnicii povestesc că
taina principală a moşiei sunt construcţiile subterane. Se vorbeşte că sub
pământ este un oraş întreg. Şi astăzi locuitorii din Hânceşti găsesc pereţi de
cărămidă şi tuneluri subterane. Unde duc aceste subterane, câte taine
păstrează?
LAPUSNA – SAT AŞEZAT PE VESTIGII
MEDIEVALE
¢Comuna Lăpuşna din
raionul Hânceşti este una dintre cele mai vechi aşezări de pe teritoriul
Moldovei. Originar din Lăpuşna se crede
că ar fi domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, fiu al Anastasiei, care se trage
dintr-o familie de târgoveţ din această localitate. Într-un document din anul
1489, Lăpuşna este consemnată în mod expres ca târg, subliniindu-se prin
aceasta importanţa sa comercială şi economică. Târgul aparţinea într-un timp
(în anul 1557) fratelui voievodului, care mai era aici şi vameş. Din păcate,
prea puţine lucruri vorbesc astăzi despre faptul că la mijlocul secolului al
XVI-lea aici era un târg înfloritor, unde venea adesea Alexandru Lăpuşneanu. Se
crede că Lăpuşna este chiar baştina voievodului, care ar fi avut aici şi o
reşedinţă. Amintirea acelor timpuri este vie în beciurile şi tunelurile care
străbat toată localitatea. Arheologii consideră că toate galeriile duceau spre
curtea domnească, fiind nişte căi de retragere în caz de pericol. Catacombele
nu au fost însă suficient cercetate şi păstrează încă multe enigme. Amintirea
acelor timpuri este vie în beciurile şi tunelurile care străbat toată
localitatea. În timpul săpăturilor, specialiştii au descoperit oale şi monede
vechi de secole, dar şi un cimitir, nu departe de locul unde va fi ridicat
conacul. A fost descoperită o necropolă cu peste 30 de morminte, care datează
din secolele XV-XVI, săpăturile vor fi
reluate pentru că zona mai ascunde multe taine.
Muzeul de Istorie şi Etnografie din satul Ciuciuleni
¢Muzeul de istorie şi
Etnografie a satului Ciuciuleni este
amplasat în centrul satului în fosta clădire a cârmuirii colhozului. Muzeul
este inedit prin exponatele sale ce aparţin sec. XII-XX. Toată această comoară
de artă populară păstrată din moşi
strămoşi justifică intru totul scopul de a organiza un muzeu sătesc.
¢ Muzeul va constitui un motiv de mândrie pentru locuitorii din
Ciuciuleni, o adevărată carte de vizită
care să-i reprezinte pe ei şi pe strămoşii lor. Muzeul sătesc va intra în
circuitul turistic naţional şi va ocupa un loc de importanţă culturală şi
educativă pentru întreg raionul Hânceşti şi nu numai.
¢ Sferele principale de activitate: cercetări ştiinţifice în domeniul
istoriei şi etnografiei satului, depistarea, colectarea, achiziţionarea
bunurilor culturale pentru completarea colecţiilor muzeale, restaurarea,
conservarea, clasificarea, valorificarea ştiinţifică şi cultural-educaţională
prin publicaţii şi expoziţii a patrimoniului muzeal.
Mănăstirea Negrea
Mănăstirea din s.
Negrea, aflată în construcţie, este o mănăstire nouă. Baza principală la
construcţia acestui lăcaş sfânt este fosta biserică a satului Negrea, care a
fost construită în anul 1878. Biserica a fost amplasată de bunicii şi
străbunicii noştri într-un loc minunat, sub pădure. Dacă această biserică ar
avea grai să ne vorbească, ar putea să ne spună cu mult mai multe decât ceea ce
ne mărturisesc creştinii care locuiesc în această localitate.
Creştinii mărturisesc că în biserica din sat
s-a săvârşit serviciul divin până în vara anului 1969, ultimul preot fiind
Filip Zagnat. În vara anului 1969 asupra acestui sat s-a abătut o nenorocire
foarte mare: o alunecare masivă de teren practic a dărâmat toate locuinţele
acestui sat. Aceste alunecări de teren au ajuns la câţiva metri de biserică şi
ocolind-o, şi-au schimbat direcţia la dreapta şi la stânga lăsând în urmă
sfântul lăcaş neatins, doar cu câteva crăpături neînsemnate. Mărturisea, încă
fiind în viaţă, preotul Filip Zagnat, că în ziua Duminicii Mari, anul 1969,
săvârşea Sfânta Liturghie şi creştinii ieşind au văzut cum la poarta bisericii
pământul parcă se rupea, îl tăia cineva şi această tăietură se adâncea văzând
cu ochii, ajungând la şase-şapte metri, făcându-se ca o prăpastie dintre
biserică şi poarta ei.
VIZIBILITATE ȘI PROMOVARE
¢Publicarea serviciului
în presa locală (ziarul- Curierul din Hincesti.) sau rețele de
socializare (bloguri,, facebook, etc.)
