vineri, 11 noiembrie 2022

 În cadrul Proiectului „Lectura ne unește” a fost lansată o campanie ,,O carte pentru penetenciar” care are la bază trei obiective esențiale:
1) Incluziunea socială prin lectură în familie a persoanelor dezavantajate (persoane private de libertate);
2) Facilitarea comunicării între copii, părinții și familie, aflați în dificultate temporară de a fi alături de ei, prin organizarea unui program special de lectură la distanță în cadrul ediției a cincea a proiectului cultural Programul Național LectuaCentral, care va contribui la incluziunea socială a persoanelor defavorizate;
3) Dezvoltarea comunicării, a creativității și contribuirea la incluziunea socială a copiilor de până la trei ani care se află în penitenciare cu mama lor.
La data de 10 noiembrie, în cadrul campaniei "O carte pentru penitenciar", directorul Biblioteca Publica Raionala ÎPS Antonie Plamadeală" Hîncesti Tatiana Darii, specialistul principal din cadrul Direcția Cultură Hîncești Valentina Cotorobai, metodistul bibliotecii publice raionale Elena Railean și directorul Casei Raionale de Cultura, Valeriu Vlas au mers cu o donație de carte la penitenciarul nr.7 Rusca.
Penitenciarul dispune de o bibliotecă, aceasta fiind de fapt una dintre cele mai solicitate surse de informare în rîndul deținutelor. Din cele peste 290 de femei aflate în detenție, majoritatea citesc cărți cu diverse tematici și trec pragul bibliotecii practic zilnic. Printre cărțile donate de echipa noastră, se regăsesc romane, cărți de specialitate, psihologie și chiar pentru copii.
Acestea au fost mai mult decât binevenite , întrucât în penitenciar la moment se afla o deținută cu copil minor. La final am făcut cunoștință cu câteva cititoare aflate în detenție care ne-au vorbit despre cărțile pe care le-au citit și despre cele pe care și-ar dori sa le citească, iar direcția s-a arătat deschisă pentru o eventuală colaborare în alte proiecte legate de lectură.



                                                              
 
       








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu