joi, 29 aprilie 2021

 Contemplăm frumusețea muzicii cu sufletul - de Ziua Profesională a Bibliotecarului cu Aliona Jentimir, profesoară de pian și Sanduleac Lucia elevă la Școala de Arte ,,Timotei Bătrînu” ,Hîncești!!!

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

 

marți, 27 aprilie 2021

 Pe 23 aprilie,  când tot mapamondul marchează ziua bibliotecarilor, cea mai nobilă profesie de pe pământ, noi, bibliotecarii, din rețeaua raională de biblioteci Hîncești ne-am adunat netradițional să sărbătorim acest eveniment. Într-o atmosferă degajată, caracteristică profesiei noastre, a decurs această întâlnire de suflet, cu multe surprize care au fost pentru noi ca un unguient pentru inimă. Faptul că au venit să ne susțină în această zi președintele și vicepreședintele raionului, Iurie Levinschi și doamna Lilia Tănase a fost o dovadă elocventă că profesia de bibliotecar înseamnă foarte mult în raionul Hîncești. Cu mesaje de felicitare și cu vorbe bune despre toți bibliotecarii, care contribuie substanțial la schimbarea mentalității și percepției societății despre cultură, carte și lectură, domnul Iurie Levinschi și respectiv doamna Lilia Tănase au apreciat înalt munca, deloc ușoară, a bibliotecarilor. Au fost menționați cu diplome de excelență din partea Consiliului Raional Hîncești cei mai buni specialiști din domeniu. Nelipsit de la toate evenimentele bibliotecii, domnul Ion Tulbu, Șeful Direcției de Cultură și Turism a ținut să menționeze în mesajul lui toate realizările pe care le-au obținut bibliotecile din rețea, inclusiv și Biblioteca Publică Raională ,,ÎPS Antonie Plămădeală” Hîncești. Și aceste realizări sunt multe care sunt bine cunoscute în domeniul biblioteconomic din republica noastră. Surprizele sărbătorii au fost din partea prietenilor bibliotecii noastre doamna Lidia Culicovschi, scriitorilor Ianoș Țurcanu, Traian Vasilcău, Claudia Partole și a colectivului etnofolcloric ,, Plăieșii” condus de pământeanul nostru Nicolae Grebincea. Nouă ne mai rămâne, decât să le mulțumim pentru aceste mesaje venite din suflet pentru respectul pe care ni-l poartă, pentru încurajare și toate cuvintele frumoase spuse la adresa noastră. Iar noi ne angajăm să muncim în continuare cu mai multă responsabilitate, abnegație. Să plasăm cartea la loc primordial, căci are toate premisele să devină Stăpâna Lumii. Evenimentul a fost moderat de Dna Cotorobai Valentina, specialist principal pe probleme de biblioteci de la Directia Cultură și Turism Hîncești.

































 Mesaj de felicitare de Ziua Bibliotecarilor din partea dnei Claudia Partole!!!

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

 Cadou muzical din partea Ansamblului Etnofolcloric ,,Plăieșii” de Ziua Bibliotecarilor!!!

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

https://www.facebook.com/1461232967472979/videos/3998541783565596/

  Pe   23 aprilie , a avut loc „ZIUA BIBLIOTECARILOR ȘI ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII ȘI A DREPTULUI DE AUTOR”

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

https://www.facebook.com/1461232967472979/videos/289002202778842/


joi, 22 aprilie 2021

 Astăzi, vă prezentăm o Revistă bibliografică ,,Delicii culinare”

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

https://www.facebook.com/1461232967472979/videos/214481173370102/


 În cadrul Săptămânii Creativității și Inovației, biblioteca pentru copii vă prezintă cele mai solicitate servicii moderne pentru copii!!!

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

https://www.facebook.com/1963577357257776/videos/5764633313561962/UzpfSTE0NjEyMzI5Njc0NzI5Nzk6Mjg2NjE0MDA0MzY0ODkyNA/


miercuri, 21 aprilie 2021

 Pe 23 aprilie, în Republica Moldova și România, se marchează Ziua Bibliotecarului. În contextul acestei sărbători, Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova lansează provocarea „BIBLIOTECARUL CARE MĂ INSPIRĂ”.
Scopul este de a promova pe rețelele de socializare nume și istorii de succes ale bibliotecarilor din țară. Este tocmai momentul potrivit de a vă împărtăși cu istorii de succes despre bibliotecarul care v-a inspirat în căutările Dvs. existențiale.
Jurnalista Elena Golubnic Railean ,cititoarea fidelă a Bibliotecii Publice Raionale ,,ÎPS A.Plămădeală Hîncești s-a alăturat provocării

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

https://www.facebook.com/1461232967472979/videos/290434619349711/?hc_ref=ARQ-mMCRPr6e98Nv5Km4jlyeoiz-zoIIQ8c2HuD8bTgYxoIoLmiOO8uxhb_Wi4o3acI&fref=nf&__tn__=kC-R

 12 argumente despre valorile bibliotecii, prezentate creativ în Aplicația CANVA !!!

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

https://www.facebook.com/1461232967472979/videos/2854361571443043/?hc_ref=ARQ-mMCRPr6e98Nv5Km4jlyeoiz-zoIIQ8c2HuD8bTgYxoIoLmiOO8uxhb_Wi4o3acI&fref=nf&__tn__=kC-R

 În cadrul Săptămînii Creativității și Inovației vă prezentăm Top 10 cele mai preferate jocuri educaționale din cadrul Serviciului Modern ,,Învață Coding la Bibliotecă”!

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

https://www.facebook.com/1461232967472979/videos/1703615170026767/?hc_ref=ARQ-mMCRPr6e98Nv5Km4jlyeoiz-zoIIQ8c2HuD8bTgYxoIoLmiOO8uxhb_Wi4o3acI&fref=nf&__tn__=kC-R

 Tur Virtual al Bibliotecii Publice Raionale,,ÎPS A.Plămădeală” Hîncești.
 Vă dorim călătorie plăcută!!!

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

https://www.facebook.com/1461232967472979/videos/2931133463830040/?hc_ref=ARQ-mMCRPr6e98Nv5Km4jlyeoizzoIIQ8c2HuD8bTgYxoIoLmiOO8uxhb_Wi4o3acI&fref=nf&__xts__[0]=68.ARDofloMebdKkL9cvra5s8ZrDcctpNCq6slcNTxNSKTMK1N8tc3ayRTAbyPiwoTsRmIgKRnBuPxB1IgZYwSewpQIHoONkozKAzUWpqv1UWjzyASiabTcHhNRHlwuyGGg9VhZyfFWPWRoCEHC1F4ryf0oUR6JNvyxOvEAojxoPKyt3HSWbKWesjEAprldrXOEa_6i6lBP1WcZWXlcSPx0QCcwgYrMu4MUdq8eDMP_9ZeERnSoQ5yWbKP5IWpUYQmArS_2LyLA_OvxJXvdfQQZFAn7JAB0u76UpW4gmtxC51bh2q3_VKwhvvpLgvD2W51k&__tn__=kC-R

luni, 5 aprilie 2021

 Recital de poezie de ,,Ziua Internațională a păsărilor”

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

https://www.facebook.com/1963577357257776/videos/762877441254636/UzpfSTE0NjEyMzI5Njc0NzI5Nzk6Mjg1MjA5Njg0NTA1MzI0NA/

 Serviciul Nou de Bibliotecă pentru copii,,Micii Animatori”

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

https://www.facebook.com/1461232967472979/videos/174387234501681/

 În cadrul serviciului de bibliotecă ,, Scutierii Naturii" - utilizatorii bibliotecii au descoperit noi specii de păsări şi au recitat poezii despre ele.

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos👇

https://www.facebook.com/1963577357257776/videos/444487863512413/UzpfSTE0NjEyMzI5Njc0NzI5Nzk6Mjg1MjAxMzgyMTcyODIxMw/