joi, 31 martie 2022

Centrul de Informare al Uniunii Europene din Hîncești - 5 ani de activitate!!

În data de 30 martie, Centrul de Informare al Uniunii Europene din cadrul Bibliotecii Publice Raionale ,,ÎPS Antonie Plămădeală”din Hîncești a celebrat 5 ani de activitate!!!
Cei mai activi utilizatori ai Centrului au făcut o retrospectivă a activităților care s-au organizat și desfășurat pe parcursul acestor ani. Din mometul inaugurării , Centrul de Informare al Uniunii Europene din Hîncești s-a manifestat ca un Centru ce oferă servicii informaţionale, asigură condiţii viabile şi eficiente pentru accesul la informaţiile şi documentele Uniunii Europene tuturor membrilor comunităţii hînceștene.
Pe parcursul anilor, în cadrul Centrului de Informare al Uniunii Europene din Hîncești au fost organizate activități, întruniri, sesiuni de comunicare, master- classuri, mese rotunde, concursuri, vernisaje expoziționale tematice, unde toți cei interesați au avut posibilitatea să afle mai multe despre Uniunea Europeană și Statele Membre ale UE, despre istoria și cultura lor, precum și despre asistența oferită în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova prin programele și proiectele Uniunii Europene și a țărilor membre ale UE.



















marți, 29 martie 2022

PROIECT Internațional Growing Active Citizens Hubs!!!

Echipament nou montat în data de 28 martie, la Bibliotecă de voluntarii: Darii Alexandru, Arcadie Chiril, Darii Maxim și Covas Gheorghe. Prin intermediul acestui echipament v-om promova activitatea bibliotecii!!! PROIECT Finanțat de Uniunea Europeană și de Black Sea Trust for Regional Cooperation, un proiect al German Marshall Fund of The United States.








 #Citim_Împreună_Fără_Frontiere
#Proiect_Internațional_România_RepublicaMoldova
#We_read_together_without_borders
25 martie, BPR,,IPS Antonie Plămădeală"Hîncești a fost selelectată pentru a participa în Proiectul Internațional „Citim Împreună Fără Frontiere” România și Republica Moldova.
În urma acestui Proiect v-om primi resurse informaționale , materiale și instruire pentru a desfășura activități de citire cu voce tare împreună cu copiii refugiați ucraineni, în următoarele câteva luni.


Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, persoane în picioare şi text care spune „CITIM ÎMPREUNĂ FĂRĂ FRONTIERE o oră de poveÈti pentru umanitate Citim Împreună Fără Frontiere: o oră de povesti pentru umanitate”

25 martie, elaborarea materialelor promoționale și informative în cadrul Proiectului Internațional Growing Active Citizens Hubs. Dezvoltat de Fundația Progress România, finanțat de Uniunea Europeană și de Black Sea Trust for Regional Cooperation, un proiect al German Marshall Fund of the United States și cu aportul partenerilor Asociatia Bibliotecarilor din Republica Moldova; Inspectoratul Național de Probațiune - Ministerul Justiției al RM; Centrul Raional de Tineret Hîncești; CSPT Tineretul și Sanatatea; Info Curier Hîncești; Office Magazine.










vineri, 25 martie 2022

 Încă o activitate de succes s-a desfășurat, astăzi, 25 martie, la Biblioteca Publică „ÎPS Antonie Plămădeală”. S-a derulat activitatea în cadrul proiectului Growing Active Citizens Hubs.
Tema a fost foarte elocventă „Poezia – vocea sufletului de poet”. Și de data aceasta publicul au fost beneficiarii Biroului de Probațiune Hîncești. Pentru început Maria Tidvă, șefa serviciului Relații cu publicul a prezentat o revistă bibliografică avându-i în vizor pe poeții din raionul Hîncești, Timotei Bătrînu, Eudochia Plăcintă, Grigore Șerban, Elena Zaițev, Timotei Șindilă și Simion Filimon, care cântă în poeziile sale patria, mama, graiul.
S-au recitat poezii ale poeților Ion Vatamanu, Grigore Vieru, Petru Zadnipru și Diana Sava Dărănuță. Publicului i s-a prezentat și un colaj de poezie interpretată de actori celebri precum: Florin Piersic, Adrian Pintea, Vitalie Rusu, Nicolae Jelescu, selectat de Diana Balacci. Astfel a avut loc o întâlnire cu poezia care constituie un mod existențial al vieții unui om- Măria sa-Poezia!.















joi, 24 martie 2022

23 martie, a avut loc un atelier profesional online cu tema „Cum sa organizam o excursie de succes de bibliotecă”,organizat de Centrul de Formare Profesională Continuă, BNRM.
Formatori BNRM: Aliona MUNTEAN , director adjunct, Rodica BALEANU, șef interimar secție, BNRM și Ludmila Corghenici.









luni, 21 martie 2022

Întâlnirea cu poeta Lidia Grosu !!!

Vineri, 18 martie, în incinta Bibliotecii Publice „ÎPS Antonie Plămădeală” s-a produs un eveniment de anvergură care a sensibilizat iubitorii de poezie. Întâlnirea utilizatorilor bibliotecii cu poeta Lidia Grosu a fost organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei. Poezia Lidiei Grosu, plină de prosperitate, de lirism și de imagini superbe, a adunat multă lume bună în sala de festivități a bibliotecii, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Am avut și mulți oaspeți, personalități marcante din Republica Moldova. Printre care:

- Vitalie Răileanu, critic şi istoric literar, poet , directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Ziariştilot Profesionişti din România;
- Vasile Căpăţână, academician, scriitor, preşedintele Cenaclului Ideal, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Ziariştilot Profesionişti din Români;
- Zina Izbaş, jurnalistă, Radio Moldova, scriitoare, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Jurnaliştilot din Moldova, membru al Uniunii Ziariştilot Profesionişti din România;
- Sabina Cojocaru, profesoară de limba şi literatura română, poetă, cercetător literar;
- Ludmila Berzoi, poetă, cercetător literar, doctor în filologie, confernţiar universitar;
- Elena Manciu, cantautoare, compozitoare, interpretă de muzică, angajată în Orchestra prezidenţială a Republicii Moldova;
- Victoria Caras, cantautoare, compozitoare, interpretă de muzică, profesoară la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău;
- Claudia Partole , poetă, eseistă, prozatoare, autoare de piese;
- Valentina Meşină, poetă, primară, satul Ruseştii Noi.
Publicul, pe lângă mesajele, comunicările, venite din partea celor care au apreciat-o și fac asta în continuare, a avut parte și de multe momente muzicale. Poezia și muzica au vrăjit oameni dintotdeauna. Sunt surori gemene. De aceea, ori de câte ori am asculta melodii interpretate la saxofon de talentul Chiril Chiril, nu ne-am sătura să-l contemplăm cu sufletul frumusețea interpretării lui. Ne-a fascinat și interpretarea Cristinei Bunescu și Corneliei Rusu la pian, membre al grupului de jazz de la Școala de Arte din Hâncești. Publicul a fost încântat de evoluarea renumitelor interprete Elena Manciu și Victoria Caras. Pentru care avem toată gratitudinea noastră. „Poezia este respirația mea … spune Lidia Grosu. Sunt un om al iubirii de tot ce este frumos și am o deschidere spre lumina … dăruiesc energie pozitivă prin toate simțurile omenești …”. Asta a simțit-o și publicul prezent la întâlnire. Ne-au umplut inimile de emoții și cu trei declamatori ai poeziei Lidiei Grosu – Ionela Roșca, Alina Jariuc și Vasile Talpă. Ne-am convins, ascultând, citind poezia Lidiei Grosu, că ea este un „veritabil maestru al peniței, un incontestabil talent, înzestrat cu har dumnezeiesc…” Pentru că poeta Lidia Grosu impresionează prin sinceritate și armonie sufletească, sperăm, că ne-am simțit bine în anturajul plin de cuvinte înălțătoare. Nimic mai firesc decât o chemare la viață, la albastrul curat al cerului și la o dragoste imensă, imensă pentru toată lumea bună de pe acest pământ. Îi mulțumim d-nei Lidia Grosu pentru tot ceea ce face, pentru sufletul ei curat și plin de bunătate. Iar poezia ei să ne fie călăuză în viață.
Evenimentul a fost moderat de directorul Bibliotecii Publice Raionale,,ÎPS A.Plămădeală”, Darii Tatiana!!!