vineri, 27 octombrie 2023

Seminar raional pentru bibliotecarii din raion

 #Formarecontinuăpentrubibliotecari

Azi, 27 octombrie, în Biblioteca publică raională, s-a desfășurat seminarul raional pentru bibliotecarii din bibliotecile publice, cu genericul ”Lectura ca bază pentru cultură, cunoaștere și dezvoltare”. Activitatea a fost moderată de Valentina Cotorobai, specialist principal în Direcția Cultură și Turism Hâncești, care a prezentat statistici și proiecte ca argumente pro-lectură, după care, cu primul subiect în fața bibliotecarilor a venit directoruul bibliotecii raionale, Tatiana Darii, care a vorbit despre ”Cultura lecturii și dezvoltarea competențelor de gândire critică în mediul online”. Ulterior, cu prezentări au venit: Elena Railean, metodistă, cu tema ”Rolul bibliotecii publice în dezvoltarea personală: bune practici de dezvoltare intelectuală și emoțională a persoanelor defavorizate și/sau aflate în situație de vulnerabilitate sporită”, Olesea Sîrbu, șef Filială copii, cu tema ”Dezvoltarea abilităților sociale și cognitive prin jocurile de socializare”, Elena Zaițev, șef serviciu bibliografic, cu tema ”Biblioteca – centru comunitar de conservare și promovare a istoriei locale”, Tatiana Neaga, bibliotecar principal, cu tema ”Aplicații în susținerea activității bibliotecarilor – Google Scholar”, Zinaida Mazuru, bibliotecar în biblioteca publică Voinescu, cu tema ”Proiectul ecologic inovativ zonal ECO – Nimic nu aruncăm”. Seminarul metodic a fost foarte interesant și interactiv, bibliotecarii fiind instruiți pentru a promova servicii de dezvoltarea competențelor și a fi mai eficienți în activitatea de zi cu zi.




































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu