miercuri, 19 februarie 2025


 

 La data de 18 februarie, bibliotecarele Elena Zaițev și Tatiana Neaga au participat la trainingul profesional zonal online „Bibliotecile - centre comunitare de informare și educație sprijină populația în pregătirea și gestionarea situațiilor de criză”, organizat de Biblioteca Națională a RM, în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova și ONG-ul Bibliotheque sans Frontiere, Moldova.
Formatori: Victoria Vasilica, șef secție Studii și Cercetări, Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Lucia Brehoi, expert, Bibliotheque sans Frontiere, Moldova.
Axe de conținut: Rolul bibliotecilor în gestionarea situațiilor de criză; Tipuri de situații de criză și vulnerabilități comunitare; Planificarea și organizarea activităților educaționale pentru comunitate privind pregătirea și gestionarea situațiilor de criză; Comunicarea eficientă în situații de criză.
Mulțumim organizatorilor pentru instruirile eficiente!









luni, 17 februarie 2025

 Azi, în Biblioteca Publica Raionala ÎPS Antonie Plamadeală" Hîncesti, s-a desfășurat o ședință cu membrii organizației sindicale primare a Bibliotecii Publice Raionale Hâncești, în cadrul căreia a fost prezentată de către Elena Paladi darea de seamă pentru perioada anilor 2021- 2024 a organizației sindicale primare. De asemenea, a fost reales președintele organizației sindicale primare în persoana dnei Elena Paladi, iar vicepreședinte - Maria Chiroșca. În acest context, aducem sincere mulțumiri pentru susținere dnei Valentina Cotorobai, președintele Centrului Sindical Ramural Teritorial Hîncești din domeniul Culturii. Le dorim succes!









  Recital dedicat lui Grigore Vieru

Pe 14 februarie 2025, celebrăm 90 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru, un simbol al literaturii române. Cu această ocazie, am avut plăcerea deosebită să participăm la un recital literar-artistic organizat la IET „Andrieș” , un moment emoționant care ne-a adus mai aproape de cuvintele și sentimentele profunde ale marelui scriitor.
Mulțumim din suflet administrației Grădiniței „Andrieș” pentru invitația de a fi alături de micii cititori și pentru colaborarea excelentă! 🤝





















  Ziua Națională a Lecturii – Omagiu lui Grigore Vieru


La data de 14 februarie, de Ziua Națională a Lecturii , am celebrat cu emoție și recunoștință 90 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru . La BPR „ÎPS Antonie Plămădeală” Hâncești, a avut loc o activitate specială alături de copiii de la grădinița „Alionușca” , îndrumați de doamna educatoare, Elena Andronic .
📚 Micii participanți au fost purtați prin lumea versurilor lui Grigore Vieru printr-o serie de momente deosebite:
🔹 Au aflat despre viața și opera poetului;
🎥 Au urmărit un desen animat creat de utilizatorii bibliotecii, inspirat din poezia „Tu, iarbă, tot ai mamă?” ;
🎶 Au audiat și cântat împreună melodii minunate pe versurile sale;
📜 Au recitat poezii pline de sensibilitate,au cântat,au dansat aducând un omagiu creației sale.
🌟 În semn de apreciere pentru implicarea activă , la finalul activității, doamnei educatoare i sa înmânat diplomă ca simbol al recunoștinței💐pentru participarea la această sărbătoare a lecturii.
Mulțumim educatoarei, părinților și copiilor pentru dăruirea și entuziasmul cu care au făcut posibil acest eveniment minunat! ❤️📖