vineri, 25 martie 2022

 Încă o activitate de succes s-a desfășurat, astăzi, 25 martie, la Biblioteca Publică „ÎPS Antonie Plămădeală”. S-a derulat activitatea în cadrul proiectului Growing Active Citizens Hubs.
Tema a fost foarte elocventă „Poezia – vocea sufletului de poet”. Și de data aceasta publicul au fost beneficiarii Biroului de Probațiune Hîncești. Pentru început Maria Tidvă, șefa serviciului Relații cu publicul a prezentat o revistă bibliografică avându-i în vizor pe poeții din raionul Hîncești, Timotei Bătrînu, Eudochia Plăcintă, Grigore Șerban, Elena Zaițev, Timotei Șindilă și Simion Filimon, care cântă în poeziile sale patria, mama, graiul.
S-au recitat poezii ale poeților Ion Vatamanu, Grigore Vieru, Petru Zadnipru și Diana Sava Dărănuță. Publicului i s-a prezentat și un colaj de poezie interpretată de actori celebri precum: Florin Piersic, Adrian Pintea, Vitalie Rusu, Nicolae Jelescu, selectat de Diana Balacci. Astfel a avut loc o întâlnire cu poezia care constituie un mod existențial al vieții unui om- Măria sa-Poezia!.















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu