vineri, 29 octombrie 2021

Campania „Să Citim Împreună”

Pe 28 octombrie, a avut loc încă o întâlnire de suflet  în rețeaua de biblioteci Hâncești. Scriitorul Nicolae Rusu a revenit online la o discuție a cărții „Șezătoarea” care este foarte citită de utilizatorii copii. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Campaniei „Să citim împreună”, la care au participat utilizatori ai bibliotecilor din satele și comunele de pe valea Prutului, și unele sate aferente. Copiii participanți la întâlnire au lecturat această carte și s-au expus pe marginea cărții aducând exemple concrete și pasaje care i-au impresionat. Nicolae Rusu a avut parte și de data asta, de multe întrebări la care scriitorul a răspuns cu lux de amănunte. D-lui a rămas impresionat de numărul mare de participanți și agerimea lor. Am întrezărit în opiniile copiilor conștientizarea că această carte are multe învățăminte, care le vor fi de mare ajutor în dezvoltarea lor spirituală. Atât copiii, cât și bibliotecarii, și-au exprimat dorința să se întâlnească în format fizic și că au mare nevoie de asemenea cărți cum este „Șezătoarea” lui Nicolae Rusu.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu