luni, 3 noiembrie 2025

Scriitorii Leo Butnaru și Dumitru Crudu s-au întâlnit cu cititorii hînceșteni!

 #Acces_la_cultură_2025
La data de 30 octombrie, în Biblioteca publică raională s-a desfășurat întâlnirea scriitorilor Leo Butnaru și Dumitru Crudu cu publicul cititor, activitate organizată de instituția noastră în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău, în cadrul Proiectului ”Cultură, comunicare, informare”, ca parte a Programului Național ”Acces la cultură 2025”.
La întâlnire au participat studenții Colegiului de Construcții Hîncești, împreună cu profesoara de limba și literatura română Axenia Ungureanu, în public fiind prezenți elevi ai Școlii Profesionale însoțiți de directorul adjunct Lilia Grădinaru, precum și profesori, utilizatori ai bibliotecii și bibliotecari. În cadrul activității, moderate de directorul Tatiana Darii, studenții de la Colegiul de Construcții au făcut o incursiune în parcursul literar al scriitorilor, au recitat poezii din opera lor și au dialogat cu oaspeții, întrebându-i despre cărțile care i-au marcat, cum depășesc blocajele creative ș.a. Cu un mesaj de apreciere a inițiativelor culturale și a activităților literare de acest gen, desfășurate în bibliotecă, a vorbit Valentina Cotorobai, specialist principal în Direcția Cultură și Turism, iar cu un moment muzical la pian a evoluat în deschiderea programului eleva Școlii de Arte ”Timotei Bătrânu” Victoria Gonța (profesoară Zarema Bîtcă). Activitatea a culminat cu o excursie în Palatul Manuc bei, oferită oaspeților noștri prin amabilitatea administrației Complexului.
În urma acestei întâlniri, instituția noastră a beneficiat de o donație valoroasă de carte din partea Muzeului Național al Literaturii Române, care va completa colecția noastră. Ne exprimăm recunoștința față de toți actanții acestei întâlniri și ne bucurăm că biblioteca rămâne un spațiu vital pentru activități de impact în comunitatea noastră!


































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu