29 august. IPS Antonie Plămădeală s-a născut la 17 noiembrie 1926, în Basarabia, la Stolniceşti - judeţul Lăpuşna, şi a primit la botez numele de Leonida. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Institutului Teologic Universitar din Cluj. A intrat în monahism şi, între 1949-1956, a fost deţinut politic, fiind apoi scos din monahism şi nevoit să fie muncitor în diferite întreprinderi. Începând cu anul 1968, şi-a reluat activitatea de cleric, la început ca secretar al Institutului Teologic din Bucureşti. În anul 1970 a plecat în Marea Britanie unde, un an mai târziu, şi-a luat doctoratul în teologie la Heythrop College din Oxford. În 1979 a fost episcop al Buzăului şi din 1982 arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului. Ca mitropolit al Ardealului, s-a distins printr-o intensă activitate de refacere a lăcaşurilor de cult, întemeieri de muzee, restaurări ale unor seminarii şi de ocrotire a monumentelor religioase, istorice şi de artă. Remarcabilă a fost şi activitatea de afirmare a Ortodoxiei peste hotare, prin susţinerea unor cursuri şi participarea la numeroase seminarii şi colocvii internaţionale. Dăruit Bisericii naţionale şi având vocaţie de ctitor, IPS Antonie Plămădeală s-a impus în cultura românească prin numerose lucrări de istorie a culturii, cu deosebire de istorie a Bisericii Ortodoxe Române. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1992. A murit la Sibiu, după o lungă şi grea suferinţă, la data de 29 august 2005.
Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos 👇
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu