luni, 16 mai 2022

 Ediția a XXXII-a a Concursului Național de literatură „La Izvoarele Înțelepciunii”, faza raională, s-a desfășurat în data de 14 mai, 2022. Ediție consacrată scriitorului Nicolae Dabija. Au participat 20 de concurenți din liceele și gimnaziile raionului Hîncești. Concursul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și prietenoasă. Majoritatea participanților a convins juriul de-o pregătire suficient de bună. Seriozitatea cu care au studiat creația lui Nicolae Dabija s-a reflectat în răspunsurile concurenților. Ei au fost antrenați în trei probe: Testul cu trei variante corecte de răspuns; Universul creației lui Nicolae Dabija; Text comentat cu secvențe din poezia poetului. Astfel elevii au avut ocazia să-i studieze, să-i descopere marea operă și să conștientizeze valoarea extraordinară a poetului, prozatorului, publicistului și mare personalitate din arealul literar românesc. Învingătorii au fost pe măsura așteptărilor. Ei s-au învrednicit de premii și diplome oferite de Direcția de Cultură și Turism, și Direcția Învățământ a Consiliului Raional Hîncești.
Lista elevilor premianți: Rotaru Daniela, Premiul Mare, LT Mihai Eminescu, cl. X-a; Roșca Ionela, Locul I, LT Mihai Eminescu, cl. IX-a; Butnaru Gabriela, Locul II, GM Boghiceni, cl. IX-a; Pojoga Cătălina, Locul II, GM „A. Donici”, Ciuciuleni, cl. IX-a; Potîngă Andrea, Locul III, LT „Universum”, Sarata Galbenă, cl. XI-a; Ciubotaru Maria, Locul III, GM „D. Crețu”, Cărpineni, , cl. IX-a; Popa Georgeta, Locul III, GM „A. Donici”, Ciuciuleni, cl. IX-a.


















































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu