Colectivul BPR „ÎPS Antonie Plămădeală” s-a întrunit la data de 21 ianuarie, într-o ședință de lucru unde s-au abordat etapele pregătirii bibliotecilor publice din raion pentru evaluare. Fiecare angajat al bibliotecii care curează activitatea bibliotecilor din rețea a relatat despre starea reală a instituțiilor: colecțiile de documente, contextul organizațional, aspectul lor estetic. Fiind prezent la întrunire, șeful Direcției Culturală și Turism, d-nul Ion Tulbu și d-na Valentina Cotorobai, specialist pe probleme de biblioteci, au identificat problemele cele mai esențiale ale bibliotecilor care necesită o rezolvare urgentă în procesul de pregătire și de evaluare. D-ul Ion Tulbu a comunicat prezenței despre întâlnirea avută cu personalități notorii din domeniul culturii precum ar fi: Aurelian Dănilă, academician, Constantin Rusnac, reprezentat al statului la UNESCO și alții, care au discutat, în special, despre problemele stringente din cultură. Starea dezastruoasă care s-a creat este cauzată de lipsa unui Minister al Culturii. Este știut faptul că o comunitate poate supraviețui doar prin cultură și sperăm că actuala conducere a Republicii Moldova să ia în considerație aceste doleanțe esențiale și să creeze acest Minister pentru prosperarea poporului nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu