De ziua poetului de geniu Mihai Eminescu, 15 ianuarie Biblioteca Copii Hâncești a organizat o activitate intelectuală ,,Eminescu – etern” care s-a desfășurat în cadrul programului ,,Eminesciana - 2019”. Au participat un grup de elevi ai liceului ,,Mihail Lomonosov” din municipiul Hâncești. Ei au prezentat o compoziție literar-muzicală abordând relația de dragoste dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle. Au moderat liceenele Daria Proscurin și Alexandra Varzari, care au excelat la capitolul limbă română și expunere coerentă a textului. Oleg Ignat s-a transpus în rolul de Mihai Eminescu, tânăr student la Viena, Austria. El a redat corespondența dintre Mihai și Veronica Micle într-o manieră originală. Și Ana Macari în rolul Veronicăi Micle ne-a transmis emoția din scrisorile ei pentru Mihai Eminescu cu sensibilitatea unui sentiment adevărat. Alina Jariuc a recitat o poezie de-a poetului cu o expresivitate caracteristică unui artist. Apoi publicul a fost antrenat într-un interactiv unde au fost expuse detalii noi din viața și activitatea literară a marelui nostru clasic care este cunoscut în lumea întreagă pentru că, creația lui a fost tradusă în foarte multe limbi. Incontestabil activitatea care s-a produs astăzi a fost cu adevărat una de succes. Astfel opera poetului a devenit mai cunoscută și mai aproape de noi. Elevii prezenți au fost îndrumați de profesoara de limba și literatura română de la liceul teoretic ,,Mihail Lomonosov” Lilia Gurgurov. Ne-am convins, că discipolii d-ei, sunt buni cunoscători a creației lui Mihai Eminescu și merită toată considerația noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu