Serviciul modern de bibliotecă

,, Descoperim localitatea prin QR cod”

¢Scop: Valorificarea patrimoniului cultural din r. Hncesti în mediul virtual prin crearea codului QR pentru 5 obiective turistice(Palatul Princiar Manuc Bey,Castelul vinatoreesc,Muzeul de istorie si etnografie Ciuciuleni, Curtea domneasca din Lapusna ,Manastirea Negrea.)

¢Grup țintă: tineri (12-35 ani), adulți (35 – 64 ani) și vârstnici (65+ ani).

   Argument: . Serviciul Descoperă localitatea ta este livrat in BPR Hincesti din aprilie 2017 cu accent pe promovarea obiectivelor culturale prin tururi ghidate.  BPR Hincesti a preluat experiența bibliotecii  B.P.Hasdeu privind valorificarea patrimoniului cultural local prin intermediul QR cod. Serviciul propus pentru replicare susține ideea de a oferi vizibilitate mai mare în mediul online obiectivelor de interes turistic, cultural şi de patrimoniu ale zonelor unde sunt amplasate .

Conacul lui Manuc Bei

¢Istoria Conacului Manuc Bei din centrul raional Hânceşti începe în anul 1816, când importantul demnitar mai întâi al Imperiului Otoman, iar apoi al Imperiului Rus, Manuc-Emmanuel Mirzoian (1769-1817), armean de naţionalitate, s-a mutat din oraşul românesc Sibiu la Chişinău, iar în luna aprilie 1816 a achiziţionat cu 300 mii de lei în aur conacul proprietarului local Ioniţă Iamandi.

¢  Complexul istorico-arhitectural Manuc Bei se află în sectorul de vest al oraşului Hânceşti. Acesta reprezintă doar o mică parte din fosta moşie, având suprafaţa de circa 10 ha. Cum noul stăpân al moşiei moare subit în vara lui 1817, la vârsta de numai 48 de ani, cel mai probabil, el nu reuşeşte să construiască niciun edificiu, toate clădirile din perimetrul actual al Complexului (cu excepţia Casei Iamandi) fiind ridicate de urmaşii săi. Astfel, în afară de Casa Iamandi, până în zilele noastre s-a păstrat clădirea impunătoare a Palatului, construit în perioada anilor 1858-1861, Turnul de pază, Casa vechilului şi Castelul de vânătoare.

¢  Titlul de bei Manuc Mirzoian l-a obţinut pentru conducerea cu succes a Departamentului financiar al Imperiului Otoman. În perioada războiului ruso-turc din anii 1806-1812 a participat la elaborarea Tratatului de pace de la Bucureşti din 1812, pentru care a fost acuzat de trădare de partea turcă, fiind nevoit să fugă în România. Apoi a primit cetăţenia Imperiului Rus şi s-a mutat cu traiul în Basarabia, care devenise provincie a Rusiei. În anul 1817, după o cădere nereuşită de pe cal în timpul unei plimbări, a suferit traume grave, care i-au cauzat moartea la 20 iulie a aceluiaşi an. A fost înmormântat în Biserica Armeană veche de la Chişinău, aici fiind îngropate şi cele două fiice ale lui. Către momentul procurării conacului acesta avea doar circa 10 hectare şi consta din casa lui Ioniţă Iamandi, care, de asemenea, este cunoscută sub numele de origine al contesei Dolgorukaia şi din parcul ce-l înconjura.

¢  În prezent, teritoriul conacului constituie aproximativ 3 ha. Doar în anul 1858, fiul lui Manuc Bei, Murad (Ivan), a început construcţia palatului cneazului, deşi, potrivit mărturiilor istorice, titlu de cneaz Manuc-Bei nu a avut. Construcţia palatului a durat circa trei ani şi a fost finalizată în anul 1861. 

Castelul de vânătoare

¢În 1881 a fost înălţat Castelul de vânătoare proiectat de marele arhitect Bernardazzi în stilul vilelor franceze. La construcţie s-a folosit cărămidă roşie fabricată la moşie după o tehnologie specială. Pe pereţii castelului poţi vedea imagini cu câini de vânătoare, ustensile de vânătoare. Castelul nu este mare, în schimb foarte confortabil. Principalul e că creaţia lui Bernardazzi s-a păstrat intactă, deşi a fost înălţată acum 125 de ani. Chiar şi chenarele din lemn cu chip de lup poartă amprentele timpului ce s-a scurs. Manuc Bei era numit „principe armean” care în toate timpurile şi-a susţinut compatrioţii. Şi la Hânceşti a adus cu sine vreo 100 de familii de armeni. Pe teritoriul moşiei a înălţat şi o biserică armenească (nu s-a păstrat), un cimitir, unde se afla şi cavoul familiei Manuc Bei. Până în 1905 la moşie viaţa clocotea. Veneau oaspeţi cu renume, se organizau sărbători, vânători. La dispoziţia oaspeţilor erau bazine, havuzuri, lacuri, o bibliotecă cu mai bine de 6000 de cărţi.

¢  În 1976, după restaurarea moşiei, s-a deschis un muzeu de studiere a ţinutului natal. Aici poţi vedea fotografii ale moşiei de acum 100 ani, unelte de muncă de pe timpuri, documente, ce ţin de istoria familiei Mirzaian şi multe altele. Localnicii  povestesc că taina principală a moşiei sunt construcţiile subterane. Se vorbeşte că sub pământ este un oraş întreg. Şi astăzi locuitorii din Hânceşti găsesc pereţi de cărămidă şi tuneluri subterane. Unde duc aceste subterane, câte taine păstrează?

LAPUSNA – SAT AŞEZAT PE VESTIGII MEDIEVALE

¢Comuna Lăpuşna din raionul Hânceşti este una dintre cele mai vechi aşezări de pe teritoriul Moldovei.  Originar din Lăpuşna se crede că ar fi domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, fiu al Anastasiei, care se trage dintr-o familie de târgoveţ din această localitate. Într-un document din anul 1489, Lăpuşna este consemnată în mod expres ca târg, subliniindu-se prin aceasta importanţa sa comercială şi economică. Târgul aparţinea într-un timp (în anul 1557) fratelui voievodului, care mai era aici şi vameş. Din păcate, prea puţine lucruri vorbesc astăzi despre faptul că la mijlocul secolului al XVI-lea aici era un târg înfloritor, unde venea adesea Alexandru Lăpuşneanu. Se crede că Lăpuşna este chiar baştina voievodului, care ar fi avut aici şi o reşedinţă. Amintirea acelor timpuri este vie în beciurile şi tunelurile care străbat toată localitatea. Arheologii consideră că toate galeriile duceau spre curtea domnească, fiind nişte căi de retragere în caz de pericol. Catacombele nu au fost însă suficient cercetate şi păstrează încă multe enigme. Amintirea acelor timpuri este vie în beciurile şi tunelurile care străbat toată localitatea. În timpul săpăturilor, specialiştii au descoperit oale şi monede vechi de secole, dar şi un cimitir, nu departe de locul unde va fi ridicat conacul. A fost descoperită o necropolă cu peste 30 de morminte, care datează din secolele XV-XVI,  săpăturile vor fi reluate pentru că zona mai ascunde multe taine.

Muzeul de Istorie şi Etnografie din satul Ciuciuleni

¢Muzeul de istorie şi Etnografie a satului Ciuciuleni  este amplasat în centrul satului în fosta clădire a cârmuirii colhozului. Muzeul este inedit prin exponatele sale ce aparţin sec. XII-XX. Toată această comoară de artă populară păstrată  din moşi strămoşi justifică intru totul scopul de a organiza un muzeu  sătesc.

¢  Muzeul va constitui un motiv de mândrie pentru locuitorii din Ciuciuleni,  o adevărată carte de vizită care să-i reprezinte pe ei şi pe strămoşii lor. Muzeul sătesc va intra în circuitul turistic naţional şi va ocupa un loc de importanţă culturală şi educativă pentru întreg raionul Hânceşti şi nu numai.

¢  Sferele principale de activitate: cercetări ştiinţifice în domeniul istoriei şi etnografiei satului, depistarea, colectarea, achiziţionarea bunurilor culturale pentru completarea colecţiilor muzeale, restaurarea, conservarea, clasificarea, valorificarea ştiinţifică şi cultural-educaţională prin publicaţii şi expoziţii a patrimoniului muzeal.

Mănăstirea Negrea

Mănăstirea din s. Negrea, aflată în construcţie, este o mănăstire nouă. Baza principală la construcţia acestui lăcaş sfânt este fosta biserică a satului Negrea, care a fost construită în anul 1878. Biserica a fost amplasată de bunicii şi străbunicii noştri într-un loc minunat, sub pădure. Dacă această biserică ar avea grai să ne vorbească, ar putea să ne spună cu mult mai multe decât ceea ce ne mărturisesc creştinii care locuiesc în această localitate. 

  Creştinii mărturisesc că în biserica din sat s-a săvârşit serviciul divin până în vara anului 1969, ultimul preot fiind Filip Zagnat. În vara anului 1969 asupra acestui sat s-a abătut o nenorocire foarte mare: o alunecare masivă de teren practic a dărâmat toate locuinţele acestui sat. Aceste alunecări de teren au ajuns la câţiva metri de biserică şi ocolind-o, şi-au schimbat direcţia la dreapta şi la stânga lăsând în urmă sfântul lăcaş neatins, doar cu câteva crăpături neînsemnate. Mărturisea, încă fiind în viaţă, preotul Filip Zagnat, că în ziua Duminicii Mari, anul 1969, săvârşea Sfânta Liturghie şi creştinii ieşind au văzut cum la poarta bisericii pământul parcă se rupea, îl tăia cineva şi această tăietură se adâncea văzând cu ochii, ajungând la şase-şapte metri, făcându-se ca o prăpastie dintre biserică şi poarta ei. 

VIZIBILITATE ȘI PROMOVARE

¢Publicarea serviciului în presa  locală (ziarul-  Curierul din Hincesti.) sau rețele de socializare (bloguri,, facebook, etc.)