Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii, ediţia IV la Biblioteca publică raională,, IPS Antonie Plămădeală" Hînceşti.
Ca şi la ediţiile
precedente al Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii Bibilioteca publică
raională I.P.S.”Antonie Plămădeală” a elaborat şi desfăşurat un program de
activităţi menite să contribuie la creşterea rolului cărţii şi lecturii în comunitate. Mulţi
iubitori de carte şi lectură au dorit să participe la inaugurarea ediţiei a
IV-a a festivalului. Luările de cuvînt, mesajele, poeziile recitate, cîntecele
au avut un conţinut ce ţine de susţinerea lecturii, de importanţa cărţilor şi
bibliotecilor în lume, de valorile noastre naţionale-patria limba romană şi
neamul romanesc. Salutabilă a fost
prezenţa Şefului Direcţiei Cultură şi Turism Hînceşti. Ion Tulbu, specialistul principal pe probleme de
biblioteci de la Direcţia Educaţie Vera
Buiuc, elevi, profesori şi alţi utilizatori ai bibliotecii noastre. După deschiderea festivalului cei prezenţi în
sala de lectură au fost invitaţi să participe la o discuţie cu tema: „Dumitru Matcovschi- poet şi
om al cetăţii” .Aici
s-a vorbit despre creaţia şi activitate
lui. Despre valoarea operei şi însăşi personalitatea sa care necesită o
nemărginită recunoaştere şi apreciere.Din luările de cuvînt ale unor participanţi, publicul neiniţiat a avut ocazia să afle
despre imensa lui dragoste de ţară,de baştină şi de neam, despre poezia
poetului plină de har şi dor omenesc,
după grai, părinţi, femei şi copii. Publicului i-a mai fost prezentată o
expotizie de carte care a cuprins cele mai importante opere ale poetului
Dumitru Matcovschii:volume de poezii, proze şi dramaturgie:”Soarele cel Mare”,
„Imne şi blesteme”,”Duda”,”Toamna porumbeilor albi”,” Focul din
vatră”,”Bătuta”,„Tata”,”Piese pentru un teatru provincial”, şi altele.
Memorabila va deveni pentru utilizatorii
mai mici ai bibliotecii noastre şi întîlnirea lor cu scriitorul şi jurnalistul
Sergiu Afanasiu. Această activitate la fel a fost organizată şi s-a înscris cu
succes în programul Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii, ediţia a IV-a. Copiii prezenţi la
întîlnire au avut ocazia să facă cunoştinţă cu un scriitor relativ tînăr care
are o meserie nobilă şi rară, scrie poezie pentru copii.Antrenaţi într-un
interactiv cu Sergiu Afanasiu copii au aflat multe lucruri interesante despre
el, pentru că organizatorii au avut grijă să le facă un portret de scriitor. De
unde vine el, ce studii are, ce cărţi a scris, despre activitatea lui la
ziarul” Tribuna copiilor”, care este în opinia cititorilor o publicaţie bine
venită şi foarte utilă.Scriitorul le-a povestit cu lux de amanunte despre
activitatea sa prezentă şi le-a dezvaluit unele idei pe care vrea să le
realizze în viitor. Credem că această activitate a produs copiilor multe
impreii şi bucuria de a se întîlni cu poezia şi cartea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu