marți, 4 martie 2014

"Concursul raional al declamatorilor ediţia a VI-a "

   La 22 februarie, în sala mică a Palatului de cultură Hînceşti s-a desfăşurat ediţia a VI-a a concursului raional al declamatorilor. Organizatori: Direcţia Raională Cultură şi Turism, Biblioteca publică  raională „Î.P.S. Antonie Plămădeală” şi Direcţia raională de Învăţămînt Hînceşti. Această ediţie a fost dedicată marelui şi regretatului poet al Basarabiei Dumitru Matcovschi. Am anticipat evenimentele şi am dedicat concursul înainte de-a afla că anul 2014 să fie declarat – Anul Dumitru Matcovschi. Conform regulamentului s-au prezentat în concurs elevi ai claselor gimnaziale şi liceale din tot raionul.
    Au venit să-şi demonstreze calităţile de declamatori în jur de 70 de participanţi care ne-au dovedit că pot să recite din poezia poetului ce a fost scrisă cu dor de ţară, de glie strămoşească, de părinţi şi de dragoste.
  Prin vocea acestor copii am resimţit frumuseţea, muzicalitatea sugestivă a fascinantelor versuri scrise de poetul  Dumitru Matcovschi. Juriu a avut ocazia să evalueze prestaţia artistică a concurenţilor prin dicţie, expresivitate, gestică, ţinuta scenică şi vestimentaţie.
   Mulţi dintre participanţi ne-au impresionat prin evoluarea lor memorabilă şi plină de trăiri sufleteşti. Cei mai expresivi şi talentaţi participanţi au ieşit învingători. Pe locul I la compartimentul gimnaziu s-au plasat Denis şi Valeria (Furtună), Paşcani; locul II – Mihaela Gânu (Stolniceni) şi Mihaela Zghibarţă (Mingir); locul III-Nicoleta Zghibarţă (Mingir); Ana-Maria Tonu (Fundul-Galbenei) şi Dumitriţa Munteanu (Buţeni). La compartimentul licee, locul I i-a revenit Mariei Bunduche (L.T M.Eminescu) Hînceşti, locul II – Constantin Huştei (L.T M.Eminescu) Hînceşti  şi Magdalena Munteanu (L.T M.Sadoveanu) Hînceşti, locul III – Ana Bumbu (Mingir), Victoria Moşneaga şi valentina Bubuiuc (Lăpuşna).
  Mai mulţi participanţi s-au învrednicit de menţiuni şi nominalizări penrtu o bună prezentare în concurs. Noi, organizatorii acestui concurs le mulţumim acestor elevi pentru faptul că ştiu să promoveze valorile  naţionale ale neamului şi aşteptăm să dea curs altor invitaţii de participare în activităţi organizate de bibliotecă în parteneriat cu alte instituţii.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu