luni, 23 octombrie 2023

Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului – reuniți la Biblioteca raională Hâncești

La data de 15 octombrie, Biblioteca publică raională a fost gazda unei activități de suflet, ce a îmbinat poezia cu muzica și a reunit oameni frumoși și talentați din două cenacluri literare de pe ambele maluri ale Prutului. Este vorba despre Cenaclul ”Vocea generațiilor” din Chișinău, președinte scriitoarea Ana Onică, și Cenaclul ”Nicolae Labiș” din Fălticeni, România, președinte scriitorul Constantin Bulboacă, membrii cărora au venit în biblioteca din Hâncești pentru a desfășura o ședință comună. De asemenea, au fost prezenți: Valentina Cotorobai, specialist principal al Direcției Cultiră și Turism Hâncești, bibliotecari din localitățile Leușeni, Horjești, Bozieni, Dubovca, Mereșeni, Topor, Voinescu, Șipoteni, Negrea, filiala de Carte Românească, precum și utilizatori ai bibliotecii. În deschiderea activității, directorul bibliotecii, Tatiana Darii, a venit cu un mesaj de salut, după care a vorbit despre activitatea instituției, provocările depășite de către aceasta înainte de a se muta în sediul Palatului, precum și frumoasele realizări înregistrate între timp. Ulterior, cu prezentările de rigoare ale membrilor cenaclurilor, au venit președinții acestora, urmând un frumos program literar-artistic, ce a înserat recitaluri de versuri, proză și aforisme, interpretarea unui buchet de melodii populare și de estradă, dar și a unor melodii la flaut și fluier. În final, Valentina Cotorobai a venit cu un mesaj de mulțumire și de apreciere pentru organizatorii activității de azi, care a făcut posibilă întâlnirea într-un lăcaș atât de frumos, într-o minunată zi de toamnă și de duminică, a unor oameni la fel de frumoși și plini de har, exprimându-și speranța că asemenea întâlniri comune urmează să mai aibă loc și în viitorul apropiat la noi în bibliotecă, dar și la prietenii din Fălticeni.

























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu