vineri, 20 octombrie 2023

”Într-un cuib de rândunici” – lansare de carte pentru copii în biblioteca raională

 #LecturaCentral
#Niciozifărălectură

La data de 6 octombrie, în Biblioteca publică raională s-a desfășurat o frumoasă întâlnire a micilor cititori cu scriitoarea Adelina Labic-Lungu și ilustratoarea, care este și coautoare, Galina Vieru, activitate în cadrul căreia a fost lansată cartea cu poezii pentru copii ”Într-un cuib de rândunici”, dar și vernisată o expoziție cu picturile Galinei Vieru, vernisaj care va fi disponibil publicului și în săptămâna următoare. Evenimentul a fost organizat în contextul celei de-a VI-a ediții a Programului Național ”Lectura Central”, susținută de Ministerul Culturii. La eveniment au participat elevi, profesori și bibliotecari. În debutul activității, moderată de Elena Zaițev, șef serviciu bibliografic, cu o piesă la pian a evoluat profesoara Școlii de Arte ”Timotei Bătrânu”, Aliona Jentimir, după care, cu un mesaj de salut în fața oaspeților și a publicului a venit directorul Bibliotecii, Tatiana Darii. Copiii au fost curioși să le cunoască pe scriitoare și pictoriță, care împreună au colaborat la conceperea cărții ”Într-un cuib de rândunici”, dar și la o altă carte pentru copii, ”Semințe de cer”. Ei au recitat poezii, le-au adresat întrebări și au fost foarte atenți la mesajul invitatelor, prin care i-au îndemnat pe copii să iubească cartea și să fie creativi. Cu un colaj de poezii au evoluat copiii de la GM ”M. Viteazul”, ghidați de învățătoarea lor Nina Boinceanu, dar și Ionuț Grigoraș de la LT Lăpușna. Cu o surpriză muzicală la pian a venit și eleva Școlii de Arte ”Timotei Bătrânu”, Andreea Rachiu, împreună cu profesoara sa Aliona Jentimir. În cadrul activității, de asemenea, au fost menționați cu diplome și cadouri cei mai activi cititori ai bibliotecii noastre, la categoriile: copii (Munteanu Elizaveta, Bunescu Sergiu, Roșca Ionuț, Bunescu Ion, Roșca Bogdan), maturi (Mahu Carina, Orlova Daria, Rusu Irina, Filimon Cătălin, Diaconu Diana) și familii cititoare (Țurcan Lilia și Sergiu, Ceban Maricica și Alexandru, Grigoraș Sergiu și Ludmila, Plăcintă Victoria și Anatol, Marian Constantin și Maria). În final, directorul bibliotecii, Tatiana Darii, le-a înmânat invitatelor câte o diplomă de gratitudine pentru frumoasa colaborare cu biblioteca publică raională, mulțumindu-le pentru frumoasa sărbătoare de suflet creată pentru micii cititori, iar doritorii au avut posibilitatea să achiziționeze cărți cu autograf și să facă poze cu scriitoarea și ilustratoarea.




















































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu