luni, 2 decembrie 2024

 La data de 29 noiembrie, biblioteca noastră a fost gazda unor mici exploratori dornici să descopere magia cărților. Abecelușii de la IET „Guguță”, însoțiți de doamnă educatoare, Natalia Moimescu și un grup de părinți, au avut ocazia să exploreze serviciile interesante pe care le oferă.
Copiii au fost încântați să participe la activități captivante: au ascultat o poveste citită cu drag de bibliotecar, au colorat, s-au jucat și au descoperit spațiul prietenos al bibliotecii. În semn de apreciere, copii a primit o cărtică de colorat, executată cu grijă la broșuratorul bibliotecii.
Doamna director le-a vorbit micuților despre importanța lecturii și a cultivării dragostei pentru cărți încă de la vârste fragede. Ca gest de generozitate, aceasta a oferit cărți pentru lectură în grupă, încurajându-i să continue să exploreze universul poveștilor.
Momentul cel mai impresionant a fost descoperirea cărții-surpriză care emană lumină, un obiect ce a stârnit uimirea și entuziasmul tuturor celor prezenți.
La final, copiii și părinții au promis că vor reveni cu drag, iar noi așteptăm cu brațele deschise pentru noi aventuri în lumea cărților!















































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu