La data de 22 noiembrie, în cadrul Clubului raional de lectură Hîncești, a avut loc discuția cărții: „Numele trandafirului” de Umberto Eco. Au participat bibliotecari și utilizatori din localitățile raionului.
Numele trandafirului este un roman al scriitorului italian Umberto Eco. Călugărul franciscan William de Baskerville ajunge într-o mănăstire în care s-a comis o crimă. El este însoțit de Adso din Melk, numit astfel după mănăstirea benedictină Stift Melk, unde a făcut primii pași în profesia de călugăr. Pe măsură ce povestirea evoluează, alți călugări mor în mod misterios. Cele două personaje principale studiază o bibliotecă medievală labirintică, înțeleg forța distrugătoare a râsului și ajung față în față cu Inchiziția, pe care William de Baskerville o slujise în trecut, dar a părăsit-o între timp. Cu ajutorul logicii, și comițând greșeli semnalate de Adso (căruia Eco îi atribuie narațiunea), el reușește să dezlege misterul crimelor de la mănăstire, fără însă să reușească să prevină nici una.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu