luni, 5 iunie 2023

Masă rotundă despre impactul fumatului asupra sănătății

La data de 31 mai, în Biblioteca publică raională, în cadrul serviciului modern de bibliotecă ”Sănătatea pentru toți”, moderat de bibliotecara Diana Balacci, s-a desfășurat o activitate interactiv-informativă dedicată Zilei Mondiale Fără Tutun, marcată azi în toată lumea. La această masă rotundă au participat beneficiari ai Biroului de Probațiune Hâncești, voluntari ai Centrului de raional de Tineret, elevi și bibliotecari. Experții care au venit în fața celor prezenți cu prezentări au fost: Alexandru Ceban, specialist CSP Hâncești, care a vorbit despre impactul fumatului asupra sănătății fumătorilor și a celor din jur, dar și cât de periculos este fumatul pasiv, Olesea Roșca, psiholog consultant la Centrul Prietenos Tinerilor din cadrul CS Hâncești, care a adus în discuție efectele fumatului la nivel psihic, iar Valeria Ciugureanu, medic epidemiolog la CSP Hâncești, a vorbit despre bolile diareice acute, frecvente în sezonul estival, factorii de risc și metodele de prevenire ale acestora. Participanții au primit materiale informative, au vizionat un filmuleț la temă și chiar au împărtășit experiențe legate de consumul de tutun, discuția fiind una interactivă și interesantă.

























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu