luni, 27 februarie 2023

  Detalii accesați linkul Centrului de Informare al Uniunii Europene din cadrul Bibliotecii Publice Raionel ,,ÎPS Antonie Plămădeală” Hincesti.

https://www.facebook.com/profile.php?id=100063756471821

Un an de război în Ucraina. Cum Republica Moldova a făcut față provocărilor generate de invazia Rusiei în țara vecină?
Încă din prima zi a agresiunii militare nejustificate a Rusiei din Ucraina, Uniunea Europeană a făcut front comun cu partenerii săi, pentru a susține Republica Moldova care se confrunta cu un război la o distanță de doar zeci de km, sute de mii de refugiați ucraineni la frontieră și cu o serie de provocări fără precedent pentru propriii cetățeni. O perspectivă a ultimului an totalizează:
Aproape 750 de mii de refugiați care au traversat granița în Republica Moldova, dintre care peste 100 de mii au rămas în țară;
59 de milioane de euro, valoarea suportului umanitar oferit de Echipa Europa pentru gestionarea fluxului de refugiați;
150 de milioane de euro acordați de UE pentru aplanarea crizei energetice generată de război care au ajutat aproximativ 600 de mii de cetățeni să beneficieze de compensații pentru consumul de energie;
150 de milioane de euro asistență financiară oferită sub formă de împrumuturi și granturi;
112 milioane de euro pentru reziliența economică și susținerea afacerilor;
peste 400 de milioane de euro pentru domenii strategice cum ar fi gestionarea frontierelor, investiții în proiecte de eficiență energetică, modernizarea sectorului apărării, securitate cibernetică etc. în perioada octombrie 2021 – decembrie 2022.Mai solidari ca oricând
Uniunea Europeană și statele sale membre, în cadrul inițiativei Echipa Europa, și-au mobilizat resursele pentru a veni cu un răspuns prompt la necesitățile stringente ale Republicii Moldova și ale refugiaților din Ucraina. Peste 59 de milioane de euro este valoarea ajutorului umanitar pe care UE și statele sale membre l-au alocat pentru gestionarea fluxului de refugiați. Asistența a inclus suport financiar, dar și bunuri de primă necesitate pentru cetățenii Ucrainei ajunși în Moldova în căutarea siguranței.
Mii de corturi, echipamente tehnice și medicale, generatoare, produse de igienă și alte bunuri de primă necesitate au fost oferite prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE. O parte din ele rămân stocate într-un depozit amenajat cu suportul UE pentru un nou val de refugiați. Vezi informații despre ajutorul umanitar oferit de Echipa Europa.
Suport pentru gestionarea frontierelor
Cei peste jumătate de milion de refugiați din Ucraina și intensificarea traficului de mărfuri din țara vecină au pus presiune pe sistemul frontalier. Pentru a supraveghea și facilita fluxul de la granițe, Uniunea Europeană a oferit suport financiar și expertiză în valoare de 30 de milioane de euro. Uniunea Europeană a semnat cu Republica Moldova un acord privind cooperarea în domeniul gestionării frontierelor, care a permis mobilizarea echipelor Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) pe teritoriul Republicii Moldova, supravegherea frontierelor, în colaborare cu autoritățile moldovene, și asistență în colectarea și schimbul de informații.
Agresiunea militară a Rusiei a afectat puternic rutele comerciale și transportul de mărfuri. Astfel, pentru a eficientiza procesele atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, experții EUBAM s-au implicat în monitorizarea punctelor de intrare și ieșire, alături de angajații Serviciului Vamal al Republicii Moldova și de cei ai Serviciului Vamal al Ucrainei, pentru a fluidiza traficul de mărfuri agricole de-a lungul frontierei moldo-ucrainene.
Securitate sporită pentru UE și vecinătatea ei
Pentru a reduce amenințările la securitatea Uniunii Europene și a țărilor din vecinătatea ei, autoritățile europene au redirecționat peste 47 de milioane de euro în modernizarea sectorului apărării Republicii Moldova. Totodată, Moldova a găzduit o serie de întruniri ale Hub-ului UE pentru securitate internă și management al frontierelor. Oficiali europeni, alături de reprezentanții autorităților din Moldova, identifică soluții pentru fortificarea cooperării și securității din regiune. UE și Moldova vor intensifica schimbul de informații în domeniul investigațiilor financiare. Moldova va avea acces la instrumentele și rețele UE cum ar fi: Europol, EUROJUST, FRONTEX, CEPOL, AMON etc.
Măsurile UE pentru criza energetică
Invazia Rusiei în Ucraina și folosirea surselor de energie pentru a exercita presiuni politice, au provocat o criză fără precedent. Drept urmare, prețurile pentru consumul de energie au crescut brusc, cetățenii Republicii Moldova intrând în dificultate de plată. Moldova a primit suport bugetar în valoare de peste 150 de milioane de euro pentru gestionarea crizei energetice și sprijinirea grupurilor vulnerabile. Peste 600 de mii de cetățeni au beneficiat de compensații pentru consumul de energie. Investițiile în proiectele de eficiență energetică și resursele regenerabile și sustenabile continuă. Vezi ce a întreprins UE pentru a asigura securitatea energetică a Republicii Moldova.
UE contribuie la securitatea alimentară din regiune
Uniunea Europeană a întreprins o serie de măsuri complexe în domeniile strategice afectate de război, printre care se regăsește și securitatea alimentară, sever afectată de război. Uniunea Europeană a semnat acorduri de transport cu Ucraina și Moldova care au facilitat traficul de mărfuri, oferind o soluție imediată pentru economiile celor două țări. Comisia Europeană a propus conectarea Republicii Moldova și Ucrainei la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T). Inițiativa prevede extinderea a patru coridoare de transport până la Moldova și Ucraina. Decizia are drept scop să contribuie la schimbul de mărfuri cu UE, va contribui la siguranța alimentară din regiune, dar și la reabilitarea infrastructurii de transport a Ucrainei.
Uniunea Europeană a majorat cotele de export pentru șapte categorii de produse agricole moldovenești, pentru a susține fermierii și exportatorii locali care au pierdut accesul la piețele tradiționale din cauza războiului. Republicii Moldova i s-a oferit posibilitatea de a exporta un volum mai mare, dublu pentru unele produse, fără taxe vamale.
Suport financiar pentru reabilitarea economică a Moldovei
Într-o perioadă afectată puternic de crize și provocări, UE și statele membre au continuat să investească în reabilitarea economică a Moldovei. Peste 150 de milioane de euro este valoarea asistenței financiare oferită sub formă de împrumuturi și granturi. Alte 112 milioane de euro au fost alocate pentru inițiativele menite să sporească reziliența economică și să contribuie la dezvoltarea afacerilor. Recent, Uniunea Europeană a anunțat un nou pachet de asistență macrofinanciară în valoare de 145 de milioane de euro.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu