joi, 4 februarie 2021

Să_citim_cu_voce_tare 2021

 Ziua Internațională a Cititului Împreună din 3 februarie, 2021 a fost marcată în biblioteca publică raională „ÎPS Antonie Plămădeală” printr-un program de – o zi în cadrul Campaniei Naționale „Să citim cu voce tare împreună”. Programul a inclus: expoziții de carte; medalion poetic – versuri din creația poeților basarabeni, filmuleț în programul Movie Maker – „Lectura – învățătura cea mai bună”, oră de lectură – „Împreună creștem cititori – citește fiecare, frumos cu voce tare!!!” în aceste activități au participat elevi de toate vârstele, studenți, grupa COT 81, Colegiul de construcții Hâncești. Tot în acest program a fost inclus chestionarul „Valoarea lecturii la vârstele tinere”.
Medalionul poetic susținut de studenți s-a desfășurat într-o atmosferă cu adevărat poetică. Tinerii au citit cu voce tare poezii din creația poeților basarabeni Grigore Vieru, Nicole Dabija, Iurie Sadovnic, Gheorghe Vodă, Ion Vieru, Pavel Darie, din antologia de versuri „Pașii taților nostri”. Poezia citită prin vocile Danielei Martin, Ștefanița Gheorghe, Solonaru Aexandru, Crețu Lilia, Rotaru Felicia, Ursu Marina, Nița Gheorghe, Ciubotareanu Cornelia, Ion Ștefaniță, Omelcenco Boris a impresionat profund. Frumusețea acestor poezii delectează și înaripează suflete, purtându-ne prin tărâmuri de vis.
Cooperanți și frumoși acești elevi, studenți au creat în bibliotecă o sărbătoare adevărată consacrată acestui frumos deliciu cum este lectura. Ne-a bucurat prezența prin telefon a jurnalistului hânceștean Valeriu Țurcanu care a citit o poezie din creație proprie dedicată tuturor mamelor. Vrem să credem că prin aceste activități promovăm valoarea inestimabilă a cărților. Le mulțumim tuturor participanților și, în special, dnei Axenia Ungureanu, profesoară de limba și literatura română de la Colegiul de construcție, Hâncești pentru implicare considerabilă în activitățile bibliotecii noastre.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu