miercuri, 23 decembrie 2020

La data 22 decembrie, la Biblioteca Publică Raională ,,ÎPS A.Plămădeală”Hîncești a avut loc o Oră informativă cu genericul: ,,Consolidarea Eforturilor pentru un Model Echitabil de Îngrijire Centrat pe Persoană în Tuberculoză”. Activitatea a fost condusă de către specialiști din cadrul Asociației Naționale a Bolnavilor de Tuberculoză ,,SMIT”. Am primit în dar un Ungheraș al Sănătății unde își va găsi locul de onoare în cadrul bibliotecii noastre și va servi drept pilon unei informări corecte și eficiente pentru comunitatea hînceșteană cu privire la modul sănătos de viață, tuberculoză și modelul de îngrijire centrat pe persoană. De asemenea, „Ungherașul Sănătății” va fi utilizat și în cadrul SMB „Sănătatea pentru toți” implementat activ în cadrul bibliotecii noastre. ,,Ungherașul sănătății” cu siguranță va înregistra un impact pozitiv asupra utilizatorilor bibliotecii noastre și a locuitorilor comunității, or ei au posibilitatea să se informeze și să-și dezvolte abilitățile de profilaxie a tuberculozei și a altor boli infecțioase, iar noi, la rândul nostru, facilităm accesul și promovăm literatura la temă. Aducem sincere mulțumiri Asociației,,SMIT” pentru această oră informativă și pentru toate materialele utile !!!












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu