luni, 22 aprilie 2019

„La Izvoarele Înțelepciunii”, faza raională.

Sâmbătă, 20 aprilie , în incinta Bibliotecii publice raionale „ÎPS Antonie Plămădeală”Hîncești s-a desfășurat ediția a 29-a a concursului republican „La Izvoarele Înțelepciunii”, faza raională. Această ediție a fost consacrată scriitorului Camil Petrescu. Participanții, elevi din gimnaziile și liceele raionului Hîncești, 25 la număr, au avut de înfruntat trei probe de concurs: Test (alegerea unei variante corecte de răspuns); Universul creației lui Camil Petrescu; Recunoaște-ți opera după un fragment propus.
Concursul a decurs într-o atmosferă caracteristică acestor activități. Concurenții au fost bine pregătiți de către profesorii de limba și literatura română, bibliotecari din bibliotecile publice și cele școlare. Răspunsurile au fost pe măsura așteptărilor organizatorilor. Juriul a avut o competență adecvată și demnă de creația scriitorului Camil Petrescu care este un mare scriitor român, care a scris și activat în secolul trecut, un artist al cuvântului scris, a cărui operă deosebită trezește în sufletele cititorilor emoții și multă dragoste față de tot ce este român și de minunata Românie, de care sunt îndrăgostiți unele personaje. De premiul mare în acest concurs s-a învrednicit Fortună Valeria, LT „Mihail Sadoveanu” Hîncești. Pe locul I s-a plasat Nistor Maria, LT „M.Eminescu” Hîncești. Cu diplome de gradul II au fost decernate Secrieru Maria-Eliza ,,LT Ș.Holban” Cărpineni și Stratu Magdalena , LT „Ștefan Holban”, Cărpineni. Diplome de gradul III au fost oferite Boinciuc Elvira LT ,,Sarata Galbenă” , Frumuzache Victoria LT ,,M.Sadoveanu” Hîncești , și Eșanu Dragoș GM Bujor.
































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu