Întâlnirea cititorilor bibliotecii noastre cu scriitorii, care a avut loc ieri, 20 septembrie, a fost una cu adevărat, de suflet. Pentru că în contextul acesta răvășit în care se află societatea noastră numai astfel de întâlniri ne pot mângâia sufletele noastre rănite de avalanșa modernizării excesive. Publicul numeros și curios a avut ocazia să cunoască niște scriitori excelenți care se manifestă cu mult curaj în arealul literaturii române din republica Moldova. Emilian Galaicu-Păun – un poet important al literaturii române, un poet de o mare puritate a gândului și a gestului. Un poet care este un caz aparte în conceptul poeților postmoderniști. Gheorghe Erizanu, scriitor și director al editurii „Cartier”, care prin textele lui egoiste, cum se întitulează o carte, au provocat cititorului un interes aparte. Valentin Guțu, redactorul editurii „Cartier” și stilizatorul săptămânalului „Literatura și Arta”, lingvistul și „paznicul de far” cum îl numește Mihai Cimpoi, autorul faimosului dicționar al greșelilor de limbă a bulversat publicul cu comentariile ironice pe marginea corectitudinii limbii române incluse în cartea „Duși cu Titanicul”. Credem că această întâlnire a fost una binevenită și s-a înscris perfect în programul Festivalului Național al Cărții și Lecturii, ediția a VIII-a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu