„Mihai Eminescu în spațiu și timp”
Cu acest generic la
filiala de carte românească a bibliotecii publice „ÎPS Antonie Plămădeală”,
vineri, 13 ianuarie, a fost sărbătorit cel care a stârnit o adevărată revoluție
în literatura română, care este și va rămâne pentru totdeauna marele poet al
românilor, dar și un mare patriot, iubitor al poporului simplu, prețuitor al
tezaurului nostru folcloric, un adevărat „părinte” al limbii române, pe care a
avut grijă s-o șlefuiască, să-i dea o strălucire aparte.
Elevi din mai multe instituții de învățământ
au recitat poezia scrisă de poet și despre poet. A derulat şi un filmulet despre
viata si activitatea poetului .
Au fost admirate cu o deosebită plăcere surorile
Doina și Dumitrița Vâlcu, ambele eleve a liceului „Mihail Sadoveanu” care au
recitit frumoasele și încărcătoarele versuri unite într-un minunat colaj și au
mângâiat auzul celor prezenți cu duioasele romanțe „Seara pe deal”, „Pe lângă
plopii fără soți” și altele. Majoritatea celor prezenți au dat o dovadă de
vastă cunoaștere a creației poetului, iar cei mai buni: Gospodinov Livia,
Ungureanu Gabriela, și surorile Doina și Dumitrița Vâlcu au fost decernati cu
diplome și cărți.
„Cunoașterea operei sale este cel mai sincer și de
preț omagiu adus poetului. Vă îndemnăm să luați chiar azi în mâini un volum de
versuri eminesciene și să vă lăsați furați de frumusețea ce vi se va deschide…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu