vineri, 21 februarie 2014

“Seminar de instruire”

   Marţi 18 februarie, Biblioteca public raională  “Î.P.S. Antonie Plămădeală” a organizat şi desfăşurat un seminar de instruire pentru angajatele bibliotecilor publice din raion . Programul acestei întruniri a inclus o comunicare prezentată de Valentina Cotorobai, specialist principal pe probleme de biblioteci, Direcţia Cultură şi Turism care s-a întitulat “Realizările şi succesul anului 2013 şi vectorul anului 2014 pentru reţeaua de biblioteci  din raionul Hînceşti. În comunicare s-au menţionat unele realizări şi succese obţinute de biblioteci referitor la numărul impresionant, cărţi eliberate şi vizite, inclusiv virtuale. Faptul că aceşti indicatori au crescut de datorează şi proiectului Novateca.
  Comunicarea „Despre biblioteca modernă şi bibliotecarul modern” a fost prezentată publicului de Ana Neaga, metodist coordonator al bibliotecii publice Hînceşti. Bibliotecarii publici au fost familiarizaţi cu conceptele de bibliotecă modernă recunoscute la nivel global.
   O expunere de organizare a revistelor bibliografice, scrise şi orale, au făcut doamnele Larisa Sulemanov, bibliograf şi  Maria Chiroşca, şefa de carte românească . Revista bibliografică este o formă importantă de promovare a achiziţiei de carte şi de familiarizare a utilizatorilor cu literatura existentă în bibliotecă.
  Au mai fost organizate două expoziţii de carte întitulate „Anul 2014 – Anul Dumitru Matcovschi” şi „Natura are nevoie de dragostea noastră” unde s-au expus cărţile regretatului poet Dumitru Matcovschi şi literatură cu referinţa la ecologie o temă foarte stringentă şi actuală.



   






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu