Gala Tinerilor Din Raionul Hîncești
La data de 27 decembrie 2025, în cadrul Galei Tinerilor, Directorul Bibliotecii Publice Raionale Hâncești, Tatiana Darii, și Elena Paladi, coordonatoarea Centrului de Informare al Uniunii Europene din cadrul Bibliotecii, au fost menționate cu diplome de apreciere din partea Consiliului Raional Hâncești și a Centrului Raional de Tineret Hâncești.
Doamna Tatiana Darii a fost menționată pentru implicarea constantă și contribuția semnificativă la susținerea și dezvoltarea sectorului de tineret, prin desfășurarea activităților și promovarea inițiativelor dedicate tinerilor din raionul Hâncești. Prin profesionalism, responsabilitate instituțională și colaborare eficientă, a sprijinit participarea activă a tinerilor și consolidarea comunității locale.
Centrul de Informare al Uniunii Europene, coordonat de Elena Paladi, a primit titlul de „Cea mai activă organizație”, în semn de apreciere pentru activitatea remarcabilă desfășurată, pentru implicarea constantă în informarea și educarea tinerilor, precum și pentru promovarea valorilor europene, a cetățeniei active și a dialogului civic
Doamna Tatiana Darii a fost menționată pentru implicarea constantă și contribuția semnificativă la susținerea și dezvoltarea sectorului de tineret, prin desfășurarea activităților și promovarea inițiativelor dedicate tinerilor din raionul Hâncești. Prin profesionalism, responsabilitate instituțională și colaborare eficientă, a sprijinit participarea activă a tinerilor și consolidarea comunității locale.
Centrul de Informare al Uniunii Europene, coordonat de Elena Paladi, a primit titlul de „Cea mai activă organizație”, în semn de apreciere pentru activitatea remarcabilă desfășurată, pentru implicarea constantă în informarea și educarea tinerilor, precum și pentru promovarea valorilor europene, a cetățeniei active și a dialogului civic.
Felicitări Bibliotecii Publice Raionale Hâncești pentru aceste distincții onorante și pentru contribuția continuă la dezvoltarea unei comunități informate, responsabile și implicate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu