"Calendarul comemorativ" - prezentat comunității din Hîncești
La data de16 decembrie, în sala de ședințe a Consiliului Raional, s-a desfășurat un eveniment public, organizat în cadrul Programului Național "Acces la cultură 2025", finanțat de Ministerul Culturii.
Activitatea a reunit specialiști din domeniul culturii, istoriei și muzeisticii, care au asistat la prezentarea "Calendarului comemorativ - ghid pentru memoria victimelor regimului totalitar". La întâlnirea cu experții au participat și specialiștii din cadrul Bibliotecii publice raionale și bibliotecile publice din raion.
Lucrarea de cercetare a fost prezentată publicului de către conferențiarii universitari Virgiliu Bîrlădeanu și Ludmila Cojocaru, care au menționat importanța transmiterii culturii memoriei generațiilor viitoare prin conservarea și valorificarea documentelor, fotografiilor și altor acte veridice, care certifică atrocitățile regimului totalitar. Aceasta va permite recuperarea memoriei locale, astfel încât asemenea evenimente să nu se mai repete, fiecare dintre noi având misiunea de a găsi căile cele mai eficiente de dialog cu tinerii pentru a-i informa corect la subiectul dat, dispunând de surse veridice și materiale demne de încredere.
Această activitate ne-a conștientizat asupra importanței de a ne cunoaște trecutul și a transmite aceste adevăruri pe diverse căi, pentru a ajunge la publicul- țintă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu