Pagini

joi, 21 februarie 2013

ÎP "Antonie Plamadeala"


Antonie Plamadeala - Biografie
Antonie Plamadeala s-a nascut la 17 noiembrie 1926, in Basarabia, la Stolnicesti - judetul Lapusna, si a primit la botez numele de Leonida. A studiat la Seminariile teologice din Chisinau (1937-1944) si „Nifon” din Bucuresti (1944-1945), la Facultatea de Teologie din Bucuresti (1945-1948) si Institutul Teologic Universitar din Cluj (1948-1949). A urmat cursuri de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti (1956-1959). Trebuie sa subliniem faptul ca in aceste scoli, in momentul cand isi facea studiile Antonie Plamadeala, activau personalitati distinse ale teologiei. Un Gala Galaction, un Nichifor Crainic, un filosof ca Savin si profesorii din scoala veche care aduceau experienta ortodoxismului rus, cum era Constantin Popovici, cum era parintele Luca s.a. - in aceasta imbinare se educa spiritul elitist al credintei.
 Scriitor, teolog de seama, filosof al culturii, istoric si eseist, personalitate enciclopedica, IPS Antonie Plamadeala este socotit a fi cel mai insemnat autor de literatura religioasa din secolul XX, din Romania. IPS Antonie Plamadeala a fost unul din marii ecumenisti contemporani, fiind autorul a numeroase carti si cursuri pe diferite teme teologice. El a sustinut conferinte, cursuri si comunicari in Spania, Anglia, Franta, Belgia, Germania, Suedia, Finlanda, Italia, Elvetia, S.U.A., Australia, a acordat interviuri presei, vorbind la radio si televiziune in aceleasi tari. A fost membru de onoare al Academiei Romane, al Academiei de Stiinte din Chisinau (1992) si al unor asociatii culturale de peste hotare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu