joi, 29 octombrie 2026

Ședința clubului de lectură,,Flacăra" ce include un program de lectură, socializare, comunicare și integrare a seniorilor.

 La data de 28 octombrie, la solicitarea mai multor membri ai clubului, a fost prezentată cartea - monografie apărută recent în bibliotecă ,, Manuc Bei - țesătorul de destine" autor Tudor Plăcintă, care a contribuit nemijlocit la cercetarea trecutului, a unuia dintre cele mai valoroase monumente istorico - arhitectural Conacul lui Manuc Bei, situat în municipiul Hîncesti, un loc în care trecutului prinde viață și ne dezvăluie pagini importante de istoria locală.
Autorul, cu drag a acceptat invitația de a prezenta cartea în cadrul ședinței, pentru ce îi mulțumim mult. Întâlnirea a decurs într-o atmosferă caldă, prietenoasă cu discuții aprinse, constructive și păreri exprimate la subiectul cărții.
A fost mai mult decât o prezentare de carte, a fost două ore academice de istorie locală, ce trăiește prin monumentele pe care le păstrăm, prin poveștile și legendele pe care le cunoaștem și le adunăm în cărți pentru generațiile ce vin, pentru urmașii, urmașilor noștri.




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu