Adresa: or. Hincesti str. M-t Varlaam 1. MD-3401 r-n Hincesti Republica Moldova.
Pagini
▼
vineri, 5 iulie 2024
La data de 6 iulie, în Republica Moldova este marcată „ Ziua comemorării victimelor stalinismului‘‘ . În acest an se împlinesc 75 de ani de la cel de-al doilea şi cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei. Astăzi, 5 iulie 2024, la Memorialul victimelor regimului stalinist din mun.Hînceşti, s-a desfășurat o ceremonie de comemorare cetăţenilor din raionul Hînceşti care au suferit în timpul deportărilor, organizată de către Consiliul Raional Hîncești. Pentru a cinsti memoria persoanelor care au trecut prin suferințele deportărilor și pentru a nu uita trecutul, Doamna Aliona GRIGORAȘ, Vicepreședintele raionului Hîncești pe domeniul social, a amintit prezenței despre anii grei prin care au trecut concetățenii noștri. Discursuri în memoria celor deportați au fost susținute de Doamna Valentina MANIC și Domnul Iurie PASAT, Deputați în Parlamentul Republicii Moldova, Domnul Veaceslav URSU, Șef, Oficiul Cancelariei de Stat Teritorial Hîncești și Domnul Constantin MITACHI, Președintele organizației deportaților din raionul Hîncești. Ulterior, publicul prezent la miting au depus flori în semn de recunoștință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu