Pagini

luni, 11 decembrie 2023

Vasile Romanciuc - în vizită la micii cititori din Buțeni!

La data de 8 decembrie , în incinta GM "A. Bunduchi" Buțeni, s-a desfășurat o adevărată sărbătoare - întâlnirea micilor cititori cu mult iubitul scriitor Vasile Romanciuc. Activitatea a fost organizată de instituția de învățământ în parteneriat cu biblioteca publică Buțeni și administrația publică locală. Astfel, printre oaspeții evenimentului coordonat de Lilia Barcari, învățătoare la clasele primare, și Ecaterina Șușu, bibliotecară în biblioteca publică din localitate, s-au numărat Valentina Cotorobai, specialist principal în Direcția Cultură și Turism Hâncești, însoțită de bibliotecarele în Biblioteca publică raională Elena Zaițev, Maria Chiroșca și Elena Rotaru, primarul c. Buțeni Ion Harbuz, precum și bibliotecari din localitățile raionului, profesori și părinți. În debutul activității, cu un mesaj de salut a venit directorul gimnaziului, Pantelimon Gîrleanu, care a menționat că această întâlnire memorabilă a copiilor cu îndrăgitul scriitor vă rămâne în istoria școlii și a întregii comunități, întrucât Vasile Romanciuc este unul dintre cei mai iubiți scriitori pentru copii. Îndrăgitul oaspete a fost întâmpinat potrivit obiceiului, cu pâine și sare, copiii fiind dornici să-l cunoască. Ei au recitat poezii, au cântat cântece pe versurile poetului și i-au pus o mulțime de întrebări. Vasile Romanciuc a rămas profund impresionat și foarte emoționat de buna pregătire a elevilor, privindu-i și ascultându-i cu admirație. Dânsul a menționat că s-a simțit foarte bine la Buțeni și i-a fost cald pe suflet, de parcă era acasă. Scriitorul i-a îndemnat pe copii să treacă mai des pe la bibliotecă și să citească, pentru că doar așa vor ajunge acolo unde își doresc. În acest context, împreună cu învățătoarea Lilia Barcari le-a înmânat diplome învingătorilor concursului scolar de creație proprie despre carte. Bibliotecara Ecaterina Șușu a prezentat expoziția de carte a autorului Vasile Romanciuc cu titlurile existente în biblioteca publică și chiar câteva cărți noi, îndemnând copiii să le citească. Ulterior, cu mesaje de mulțumire și apreciere au venit primarul Ion Harbuz, care i-au dăruit scriitorului o carte despre Buțeni, și Valentina Cotorobai, care a vorbit despre rolul lecturii și importanța faptului de a organiza mai des asemenea întâlniri extraordinare, ce se pot desfășura doar grație bunei colaborări între bibliotecă, școală și administrație. În final, copiii l-au asaltat pe scriitor, dornici să primească autografe.





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu