Pagini

vineri, 28 mai 2021

 Biblioteca Publică Raională „ÎPS Antonie Plămădeală” a găzduit ieri, 27 mai, o întâlnire cu scriitorul Nicolae Spătaru, care vine din dulcea Bucovină cu dorul de-a scrie pentru copii și adulți. Publicul prezent la întâlnire a avut ocazia să participe într-o discuție a cărții „Măștile lui Brejnev”. Acest roman este unul satiric, pe alocuri fantasmagoric, narațiune simplă care te face să-ți dorești să te mai întâlnești cu eroii săi. „Măștile lui Brejnev” este o ilustrare distopică a realităților sovietice, deoarece acele măști pot fi ușor luate drept lucrători ai KGB-ului, turnători sau simplă mulțime mânată de porniri ideatice. Proza lui Nicolae Spătaru mustește de viață și este astfel o demonstrație validă a faptului că scriitura basarabeană are greutate. Discuția acestei cărți a decis într-o atmosferă efervescentă cu opinii și impresii de-a dreptul pline de exaltare sinceră și emoții frumoase transmise publicului prezent. Prezența scriitorului a transmis bucuria revederii și a unei comunicări sincere. Ținem să mulțumim lui Nicolae Spătaru pentru prestația scriitoricească pe care o are în literatura română din Basarabia. Iar noi, bibliotecarele BPR Hâncești îi vom promova creația utilizatorilor noștri.


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu