Pagini

joi, 24 octombrie 2013

Inaugurarea clubului „Licurici”

    Festivalul Național Carte și Lectură ed. III a fost impresionant prin excelentă organizare și spirit atractiv și inventiv. Pe lîngă multe ezpoziții de carte, reviste bibliografice, concursuri literare, ring – intelectuale, ore de poveste, excursii. Festivalul a inclus inaugurarea unui club pentru copii de vârstă școlară mică, din familii vulnerabile.
     Obiectivele principale au fost: dezvoltarea imaginației copilului cu ajutorul cărții, crearea unui anturaj prietenos, plăcut, atractiv, atractiv unde se poate întîlni copilul cu cartea și prietenul adevărat – bibliotecarul. La inaugurarea clubului „Licurici” au venit copii de la toate liceele din oraș. Copiii au ascultat o lecție informațională „Cartea – prietenă fidelă”. Apoi au urmat discuții la tema „Descopăr frumosul și utilul lecturând”. În continuare bibliotecara a vorbit despre rolul bibliotecii în societate unde poți îmbina două lucruri folositoare – plăcutul și utilul.
   Discuția a trecut treptat la „Impresii de vacanță”. Copiii au fost activi la dezlegarea ghicitorilor și proverbelor.
   Următorul obiectiv a fost trecerea în revistă a literaturii de la expoziția de carte tematică „Cărțile din care creștem” Copiii au fost foarte activi, ajutați de bibliotecară au dovedit că posedă capacități de a reda coerent farmecul cărților lecturate, despre creația populară, clasicii literaturii române.

   Copiii au savurat cu plăcere un mini-spectacol din creația crengiană „Amintiri din copilărie”. La finele acestei activități au rezolvat testul „Cît de importantă” este cartea pentru tine și au primit cîte un pliant „Arta lecturii”, programul clubului „Licurici” și cîte un ecuson „Membrul clubului „Licurici””.















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu