Pagini

joi, 24 octombrie 2013

31 august – deschiderea Festivalului Național al Cărții și Lecturii

       Programul ediției a treia a Festivalului Național al Cărții și Lecturii anul acesta a fost foarte amplu și a inclus un șir de activități menite  să contribuie la creșterea rolului cărții și lecturii în comunitate.   
    La festivitatea de deschidere  a Festivalului Național  al Cărții și Lecturii au dorit să participe mai mulți utilizatori ai bibliotecii noastre și s-au prezentat în număr impunător de mare de la liceele, gimnaziile și alte instituții din orașul nostru.
În fața publicului, prezent la deschidere, a venit cu un mesaj convingător referitor la carte și lectură dl. Ion Tulbu, Șeful Direcției Cultură și Turism din raionul Hâncești.
    Altă luare de cuvânt care a provocat  aplauze a fost a unei mari iubitoare de carte, d-na Vera Buiuc, specialist principal de la Direcția de Învățământ. Și îndemnul la lectură a elevei Violeta Călărășeanu, una dintre cele mai active cititoare a bibliotecii s-a dovedit a fi bun de urmat.
Partea artistică a acestei festivități a fost susținută de elevele Daniela Vicenco, Ana Munteanu și un grup de copii ai grădiniței nr. 4 care ne-au recitat poezii și au interpretat cântece dedicate limbii române și cărții.
        În continuare s-a desfăşurat  Ringul intelectual, concurs de cultură generală, competiție în care au fost antrenate două echipe de liceeni, „Prometeu” de la Liceul „Mihail Lomonosov” și echipa „Firul Ariadnei” de la liceul „Mihai Sadoveanu”.Echipele au fost  antrenate în trei probe de concurs:
      1.Prin carte spre eternitate;
       2.Lectura un deliciu al sufletului;
       3.Istorie
    La prima probă au avut de răspuns la câte trei întrebări ce vizează cartea ca izvor al cunoaşterii
    A doua probă a inclus întrebări din cartea „Fărâme de suflet” a scriitorului Aurelian Silvestru
    La capitolul istorie echipele au răspuns la întrebări legate de istoria cărților, bibliotecii, primele tipărituri și alfabete.
   Ambele echipe au dat răspunsuri corecte, comentate și completate reciproc. La întrebările cu tentă filosofică concurenții s-au expus într-un limbaj coerent și literar. Iar cartea „Fărâme de suflet” a avut parte de-o promovare dublă, atât din partea bibliotecarilor, cât și din partea participanților la acest concurs.
   Echipele au fost secondate de câte o galerie de suporteri care la rândul lor au adresat echipei adverse câte două întrebări bine gândite care au avut parte de răspunsuri pe măsură.

   Credem că această activitate a avut un impact benefic în rândul utilizatorilor bibliotecii noastre.



























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu