Zilele Creangă-2019 , la Biblioteca Publică Raională ,,ÎPS A. Plămădeală”Hîncești. La data de 6 martie, Biblioteca Publică Raională a găzduit un grup de elevi de la Liceul Teoretic,,M.Sadoveanu” care ne-au prezentat un colaj de poezie consacrată scriitorului Ion Creangă. Au înscenat vestitul fragment din ,,Amintiri din copilărie” La cireșe pe care l- au interpretat într-un mod deosebit elevii clasei a 5-a b. Ne-au încântat frumoasele melodii interpretate de ei la clarinet și la pian. Mai apoi au vizionat fragmentul ,,La scăldat”dintr-o ecranizare românească. După asta ,elevii au desenat personajele lor preferate din creația marelui povestitor din Humulești. Atmosfera a fost una incandescentă, copiii s-au simțit bine, unii dintre ei au făcut cunoștință cu biblioteca și au devenit cititori ai instituției noastre după îndemnul bibliotecarilor de a apela cât mai des la lectură. În încheiere dna profesoară de limba și literatura română, Aliona Rachiu a fost menționată de directorul bibliotecii pentru colaborare intensă cu instituția noastră. Le mulțumim tuturor pentru participare în ,,Programul Crengiana”și îi asteptăm cu drag și la alte activități organizate de bibliotecă.
Adresa: or. Hincesti str. M-t Varlaam 1. MD-3401 r-n Hincesti Republica Moldova.
luni, 11 martie 2019
marți, 5 martie 2019
Duminica, 3 martie, la Biblioteca Publică„ÎPS Antonie Plămădeală” ,au avut loc o suită de activități pentru micii utilizatori, cît și pentru părinții acestora.În cadrul programului, Crengiana-2019,a demarat o oră de lectură„În povești cu Ion Creangă”,revistă bibliografică„Ion Creangă-ființa și sufletul neamului romănesc”.Copiii au lecturat și vizionat poveștile preferate.
Crengiana - 2019
1 martie - Deschiderea saptamanalului "Turbinca cu povesti a lui Ion Creanga" - discutii despre viata si activitatea marelui povestitor.
"Martisor de drag si dor" - Master Class in cadrul Serviciului Modern de Biblioteca "Fantezie Pasiune Creativitate" - participanti elevii clasei a ll-a de la LT "Mihail Sadoveanu".
"Martisor de drag si dor" - Master Class in cadrul Serviciului Modern de Biblioteca "Fantezie Pasiune Creativitate" - participanti elevii clasei a ll-a de la LT "Mihail Sadoveanu".
joi, 28 februarie 2019
Elevii cl. a XI-a ,,C”,LT,,M.Sadoveanu”Hîncești,împreună cu profesoara de limbă și literatură română,Aliona Rachiu, au desfășurat în Biblioteca Publică Raională,,ÎPS A.Plămădeală”Hîncești o activitate de suflet dedicată scriitorului Vasile Romanciuc. Au recitat , au cîntat și au dramatizat ,oferind și altor utilizatori clipe frumoase.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
























































