marți, 2 iulie 2024

Elena Zaițev a lansat cartea ”Sunt pe pământ un frământ” la Biblioteca raională!

La data de 27 iunie 2024, Biblioteca noastră a organizat un eveniment deosebit de frumos – lansarea cărții ”Sunt pe pământ un frământ”, semnată de colega noastră Elena Zaițev, poetă, jurnalistă și metodistă în Biblioteca publică raională. Activitatea a fost moderată de directorul Bibliotecii, Tatiana Darii, printre oaspeții invitați fiind: Aliona Grigoraș, vicepreședintele raionului Hâncești, Mariana Jalbă, șefa Direcției Cultură și Turism, Sabina Jerep, poetă, Veronica Bumbu, poetă, Tatiana Todoseiciuc, directorul Centrului de Creație Hâncești, Anatolie Sajin, directorul Complexului Arhitectural Manuc bei, Valentina Cotorobai, specialist principal Direcția Cultură și Turism, Eugenia Plăcintă, secretarul Consiliului municipal, Anadela Tofilat, director educativ GM ”M. Viteazul”, Ion Chiosa, primarul com. Lăpușna, Axenia Ungureanu, profesoară de limbă și literatură română, Colegiul de Construcții, Sorin Popliuc, fondatorul Smile FM Moldova și manager general Smile FM Vaslui, Elena Golubnic, redactor prezentator radio Smile FM Hâncești, Larisa Dragomir, directorul Centrului pentru copii ”Brândușa”, prietenii autoarei, membrii familiei, profesori și bibliotecari din bibliotecile publice teritoriale, care au venit să-i împărtășească bucuria. Oaspeții s-au expus vizavi de poezia Elenei, cât de profundă și plină de sens este și cât de florală. Evenimentul a fost condimentat cu pauze muzicale la saxofon și acordeon, melodiile fiind interpretate de elevii Școlii de Arte ”Timotei Bătrânu” Maxim Macari (profesor Sergiu Bălănuță) și Constantin Pintea (profesor Aurel Șerban). De asemenea, cu un recital de poezii au venit în fața oaspeților elevele Maria Jenaru, Beatrice Paladi, Valeria Darii și Corina Zaițev. A fost un adevărat festin cultural și o modalitate de a promova talentele din raionul Hâncești, poezia ca artă și frumusețea lumii care ne înconjoară!




















































































 Instruire online: PowerPoint. Nivel avansat pentru bibliotecarii din Rețeaua Hîncești.

La data de 26 iunie, bibliotecarii din reţeaua de biblioteci au învăţat cum să elaboreze prezentări eficiente în Programul PowerPoint, cum să structureze slide-urile clar, să folosească design-uri atractive şi imagini relevante. De asemenea au aplicat animaţii subtile pentru a evidenţia informaţiile importante. Cu aceste tehnici, bibliotecarii vor putea crea prezentări captivante şi informative.








 La data de  26 iunie, în cadrul rubricii ,,Lecturi cu impact”, susținută de Elena Zaitev, metodistă în Biblioteca Publica Raionala ÎPS Antonie Plamadeală" Hîncesti, vă propunem spre lectură cartea ,,Creierul fericit”, semnată de Dr. Rick Hanson. Vă așteptăm cu drag la bibliotecă!

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos 👇

 La data de 24 iunie, Biblioteca publică raională a primit în dar un exemplar prețios de carte direct de la autor. Este vorba despre cartea " Oameni din raionul Hâncești", semnată de Denis Roșca, originar din c. Lăpușna. Lucrarea însumează personalități din raionul Hâncești, care au contribuit la promovarea imaginii raionului în țară și în lume, lăsând o amprentă importantă asupra vieții sociale trecute și prezente a raionului Hâncești.