miercuri, 8 mai 2024

Ziua Europei – marcată printr-o expoziție de desene dedicate păcii în spațiul european

 Azi, în contextul Zilei Europei, marcată la 9 Mai, Centrul de Informare a Uniunii Europei din cadrul Bibliotecii Publice Raionale ”ÎPS Antonie Plămădeală” Hâncești, în parteneriat cu IP Complexul Istorico-Arhitectural Manuc Bei și Centrul de Creație al Primăriei municipiului Hâncești au desfășurat un șir de activități cu genericul ,,Europa ești tu”. La activitate a participat și vicepreședintele raionului pe probleme sociale, Aliona Grișoraș. Astfel, 22 de elevi din clasele primare și gimnaziale, discipoli ai profesoarei Angela Talmaci de la Cercul de Pictură al Centrului de Creație al Primăriei Hâncești, au participat la Concursul de desene ”Europa în culori”, lansat de Biblioteca raională, toate lucrările lor, în care și-au expus viziunea creativă referitor la o Europă în care domină pacea și siguranța, au fost expuse în Palatul Manuc Bei, urmând să fie admirate de vizitatori timp de o săptămână. Elevii au participat și la un flashmob cu genericul ”Europa sunt eu”, organizat în fața Palatului, după care fiecare participant a primit certificate de participare și cadouri din partea Proiectului ,,Comunicare strategică și suport pentru mass-media în Republica Moldova”, ce au fost înmânate de către directorul Bibliotecii Raionale, Tatiana Darii, coordonatorul Centrului de Informare al UE, Elena Paladi și directorul IP Complexul Istorico-Arhitectural Manuc Bei, Anatolie Sajin, care i-au felicitat și le-au mulțumit pentru implicarea activă în buna desfășurare a acestor activități, menționând totodată rolul instituțiilor pe care le reprezintă în susținerea și promovarea valorilor europene în rândul tinerilor și adulților deopotrivă. O mulțumire deosebită i-a fost adusă și profesoarei Angela Talmaci, care și-a ghidat discipolii în realizarea picturilor, colaborare datorată Acordului de Parteneriat încheiat între Biblioteca Publică Raională și Centrul de Creație al Primăriei Hâncești. De asemenea, elevii au beneficiat de o excursie gratuită în Palat, oferită de instituție în semn de apreciere pentru colaborare.














marți, 7 mai 2024

 La data de 2 mai, în cadrul Clubului raional de lectură Hîncești, a avut loc discuția cărții: „Moromeții” de Marin Preda. Au participat bibliotecari și adulți din localitățile raionului.
Un roman de tip frescă socială, opera ilustrează viața rurală în perioada interbelică și postbelică. Pe parcursul a o mie de pagini și aproximativ douăzeci de ani, autorul ilustrează dezagregarea lentă a nucleului social rural, familia patriarhală, și distrugerea spiritului țărănesc.






luni, 29 aprilie 2024

 La data de 26 aprilie , biblioteca noastră a fost vizitată de un grup de bibliotecari din bibliotecile școlare din cadrul Direcției Generale de Învățământ Cantemir, care au făcut o excursie în Palatul Manuc bei, un punct de atracție fiind, desigur, și biblioteca raională de la mansarda Palatului. Directorul bibliotecii, Tatiana Darii, le-a făcut cunoștință cu spațiile instituției și le-a vorbit despre serviciile oferite utilizatorilor, menționând cât de importante sunt parteneriatele stabilite cu diverse instituții, dar și modernizarea instituției pentru a fi atractivă pentru public și utilă pentru societate. De asemenea, în contextul Zilei Drapelului de Stat al RM, marcată la 27 aprilie, bibliotecarele au făcut o poză cu Tricolorul. Colegele din Cantemir au rămas plăcut surprinse de biblioteca noastră frumoasă, de colecția bogată de carte și de serviciile diversificate! Suntem mereu bucuroși de oaspeți cărora să le împărtășim experiența noastră și bunele practici!



















vineri, 26 aprilie 2024

 La data de 25 aprilie, în GM Logănești s-a desfășurat o activitate deosebit de frumoasă, organizată de instituția de învățământ în comun cu Biblioteca publică locală, și anume întâlnirea elevilor cu scriitoarea pentru copii Ada Zaporojanu. La această întâlnire au participat și oaspeți din raion - Tatiana Darii, directorul Bibliotecii publice raionale, Elena Zaițev, metodistă, și Olesea Sîrbu, șef Filiala Copii, dar și bibliotecare din bibliotecile satelor din jur. Invitata a fost întâmpinată cu ropote de aplauze de către copii, cu tradiționala pâine și sare, precum și cu buchete imense de flori, ceea ce a demonstrat cât au fost de bucuroși și nerăbdători copiii să se întâlnească cu ea. Ei au recitat poezii din cărțile sale, au montat fragmente din scenete, au cântat și au făcut recenzii la cărțile preferate semnate de autoare. La rândul său, Ada Zaporojanu le-a cântat copiilor mai multe cântece, au spus împreună poezii și numărători, interacționând cu ei într-un mod distractiv și captivant. În final, copiii au asaltat-o pe scriitoare în dorința de a-i procura cărțile pentru biblioteca personală. Fiecare întâlnire cu un scriitor este o ocazie de a-i aduce pe copii mai aproape de carte și de a le cultiva interesul pentru lectură. Putem remarca buna pregătire a elevilor, grație implicării profesorilor și bibliotecarei, fapt care este demn de laudă! Așteptăm noi întâlniri cu Ada Zaporojanu, scriitoarea care și-a dedicat întreaga viață copiilor!





















joi, 25 aprilie 2024

 La data de 22 aprilie, Asociatia Bibliotecarilor din Republica Moldova a organizat Festivitatea de Celebrare,, Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții și Dreptului de Autor "care a avut loc în incinta Teatrul Național Eugene Ionesco. Directorul Biblioteca Publica Raionala ÎPS Antonie Plamadeală" Hîncesti , Darii Tatiana a fost decernată cu o Diplomă de Onoare din partea Ministerului Culturii în semn de înaltă recunoștință și apreciere pentru performanțe în activitate!Surpriza zilei a fost vizionarea piesei ,, Arta Conviețuirii "de Yasmina REZA. Mulțumim ABRM pentru acest eveniment frumos!