Pagini

marți, 12 noiembrie 2024

A doua sesiune a Cursului de dezvoltare personală pentru fete și femei.

La data de 11 noiembrie, în Biblioteca publică raională s-a desfășurat ce-a de-a doua sesiune a Cursului de orientare vocațională și dezvoltare personală în cadrul Programului de Abilitare economică, care a demarat vinerea trecută. Și de această dată, formatoarele Mariana Meg Țurcan și Viorica Mocanu au adus în vizorul fetelor și femeilor participante la curs tehnici de autocunoaștere și gestionare a emoțiilor prin autotestare și lucru în echipă, fapt ce a generat transformarea greșelilor de percepție a propriei persoane/altora în oportunități de învățare. Sesiunea dată a oferit posibilitatea de a face o introspecție în personalitatea fiecărei participante cu scopul de a se cunoaște mai bine și a-și depăși blocajele emoționale. Așteptăm cu nerăbdare următoarea sesiune, care se va desfășura vineri!





















Diagrama unui destin creator - Dumitru Blajinu

Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial a organizat la data de 11 noiembrie un eveniment de lansare a cărţii „ Diagrama unui destin creator - Dumitru Blajinu”, coordonator Victor Ghilaş, doctor habilitat în studiul artelor.
Volumul publicat de CNCPPCI, cu sprijinul Ministerului Culturii, este un omagiu adus maestrului Dumitru Blajinu – muzician, violonist, dirijor, folclorist, personalitate emblematică a culturii noastre tradiționale cu un impresionant parcurs artistic.
Evenimentul a fost organizat în ziua, când cel care a „cântat neîntrecut Ciocârlia poporului”, ar fi împlinit vârsta de 90 de ani.
La eveniment au fost prezenţi oameni de cultură, scriitori , bibliotecari şi muzicieni care l-au cunoscut şi au scris despre Dumitru Blajinu, culegerea cuprinzând studii, articole, interviuri, confesiuni, sinteze, referințe, evocări şi medalioane aniversare publicate de-a lungul timpului în presa periodică de la noi, dar şi ecouri externe.
Colaboratoarele Direcției Cultură și Turism Hâncești Darii Tatiana și Ludmila Cazan au participat la acest frumos eveniment de lansare unde vor promova și în continuare în instituțiile lor creația maestrului Dumitru Blajinu, personalitate emblematică a culturii noastre tradiționale!























luni, 11 noiembrie 2024

Curs de dezvoltare personală pentru femei în Biblioteca publică raională în cadrul Programului de Abilitare Economică

La data de 8 noiembrie, în Biblioteca publică raională a luat start un Curs de orientare vocațională și dezvoltare personală în cadrul Programului de Abilitare Economică, care va dura cinci zile. Programul este implementat de Centrul de Drept al Femeilor în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu susținerea UN Women Moldova și sprijinul financiar al Suediei, în calitate de formatoare fiind Mariana Meg Țurcan și Viorica Mocanu. Printre participantele la acest curs se numără reprezentantele Consiliului Raional, Direcției Cultură și Turism, Bibliotecii Publice Raionale, Biroului de Probațiune și Centrului ,,PRO FEMINA”. În această primă zi de curs, participantele au învățat noțiuni și tehnici de autocunoaștere, identitatea personală și de grup, descoperirea de sine și fortificarea încrederii în sine, gestionarea emoțiilor și depășirea blocajelor personale. A fost o sesiune interactivă și dinamică, în cadrul căreia participantele au avut ocazia să se autocunoască și chiar să se autodepășească în anumite aspecte ce țin de emoții. Pe parcursul acestui curs, vor fi valorificate și alte teme, la fel de interesante, cum ar fi: managementul conflictului și stresului, setarea scopurilor personale și profesionale, mecanisme de protecție împotriva discriminării, comunicarea și relaționarea armonioasă. În urma acestui curs, ce este parte a proiectului ”Susținerea eforturilor multi-sectoriale de prevenire a violenței împotriva femeilor, prin acordarea unor servicii cuprinzătoare de asistență supraviețuitoarelor, inclusiv prin intermediul programelor de abilitare economică”, participantele vor obține și certificate de calificare.