Pagini

Educație economică și antreprenorială – la Biblioteca raională

 Ieri, 14 septembrie, în Biblioteca noastră s-a desfășurat o oră informativă de educație economică și antreprenorială, în cadrul căreia Veaceslav Gromov, coordonator de program la ONG-ul ”Junior Achievement Moldova”, i-a antrenat pe studenții din anul III la Colegiul de Construcții într-un brainstorming în ce privește dezvoltarea spiritului antreprenorial. Studenții au colaborat în echipe, scopul activității fiind de a le valorifica abilitățile antreprenoriale în vederea generării resurselor financiare, identificarea oportunităților de câștig, gestionarea eficientă a resurselor care, în viitor, să-i ajute să-și creeze bugete, să încheie parteneriate și să pună bazele unor afaceri viabile. În final, directorul Bibliotecii, Tatiana Darii, a menționat că astfel de ore de educație non-formală sunt binevenite în bibliotecă, ceea ce îi va motiva pe tineri să se dezvolte și să-și realizeze visurile.













miercuri, 13 septembrie 2023

 La data de12 septembrie,  a avut loc prezentarea cărții „ Și-am să devin erou" de Gheorghe Erizanu. Organizator - Biblioteca Națională a Republicii Moldova, eveniment în cadrul Programului Național LecturaCentral.








vineri, 8 septembrie 2023

 6 septembrie 2023. SMB ,,Calculatorul pentru toți”






miercuri, 6 septembrie 2023

Secretarul de Stat Andrei Chistol, s-a întrunit cu angajații din domeniul culturii!

 La data de 5 septembrie, Biblioteca publică raională a găzduit întrunirea reprezentanților Ministerului Culturii cu angajații din domeniu ce activează în raionul Hâncești. Astfel, cu o vizită de lucru în teritoriu s-a aflat Secretarul de Stat al Ministerului Culturii Andrei Chistol și consultantul principal Sergiu Boboc, care, însoțiți de președintele raionului Iurie Levinschi, vicepreședintele Anatolie Loghin, șeful Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat Veaceslav Ursu și șeful interimar al Direcției Cultură și Turism Larisa Vlas s-au întâlnit cu angajații din cultură pentru a discuta unele probleme și doleanțe în vederea îmbunătățirii activității instituțiilor de profil din raion. Printre cele mai importante priorități pe care Ministerul și le trasează în perspectivă vizează salarizarea la nivel a angajaților din cultură, întreținerea edificiilor de cultură și dotarea acestora cu personal calificat. Andrei Chistol a menționat că este foarte important să fie elaborate mecanisme eficiente de atragere a tinerilor specialiști în domeniu, înclusiv a tinerilor care vor activa în mediul rural și care ar urma să fie subvenționați de stat, dar și identificarea oportunităților de finanțare a activităților edificiilor de cultură și a proiectelor de cultură din mediul rural. Referitor la activitatea bibliotecilor, secretarul de stat a specificat că urmează să fie majorate bugetele pentru achizițiile de carte, dar și să fie crescută finanțarea pentru cursurile de formare continuă pentru cei care doresc să obțină specializarea necesară pentru a activa în acest domeniu. Printre întrebările acordate dlui secretar de stat de la angajații din domeniu se refereau la instituțiile de învățământ artistic, modificările la Codul Educației în ce privește învățământul artistic, prevederile noului Regulament-tip cu privire la activitatea Caselor de Cultură, dar și situația Secțiilor și Direcțiilor de Cultură în urma reformelor ce urmează a fi implementate. Discuțiile au fost constructive și s-au axat pe importanța domeniului culturii în societate și valoarea oamenilor de cultură, care trebuie susținuți și motivați să activeze în sistem.



















luni, 4 septembrie 2023

 Maria Stoianov: „Îmi spun gândul cu voce tare”
Maria Stoianov vorbește în versuri, zâmbește mereu și nu încetează niciodată să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru fiecare clipă trăită.

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos 👇





 Maria Stoianov, îndrăgita cântăreaţă de muzică populară şi muzică uşoară, textieră, compozitoare, în ospeție la Biblioteca Raională din Hîncești!

Pentru vizualizare accesați linkul de mai jos 👇

Maria Stoianov, îndrăgita cântăreaţă de muzică populară şi muzică uşoară, textieră, compozitoare, în ospeție la Biblioteca Raională din Hîncești! | By Biblioteca Publica Raionala ÎPS Antonie Plamadeală" Hîncesti




La data de 1 septembrie, Biblioteca publică raională a fost gazda unei Lecții de Poezie marca Apollon România, în cadrul căreia au fost lansate două cărți, s-au recitat poezii și s-au oferit cărți cu autografe din partea autorilor. În debutul activității, președintele Societății Culturale Apollon România, ambasador cultural la Geneva, George Călin, a decernat medalia și diploma Festivalului Internațional ”Cult Art Bucovina, Ciprian Porumbescu” poezie, eseu și interpretare muzicală, ediția I, colegei noastre, Elena Zaițev, șef serviciu bibliografic, după care au fost lansate două cărți de poezie – ”Sunt lacrimă în lut”, semnată de Laurențiu Turcu, și ”Nemurire prin iubire”, semnată de Constantin Popescu, prefațate și editate de excelența sa George Călin. La eveniment au participat membri ai Societății Culturale Apollon România și Moldova, scriitoarele Lidia Gonța-Grosu, Ludmila Berzoi, Veronica Bumbu, precum și Maria Stoianov, maestru în artă și proaspăt Cavaler al Artelor Apollon România, care a încântat publicul cu un buchet de melodii la chitară. Lecția de Poezie a avut drept scop promovarea oamenilor de cultură din spațiul românesc de pe ambele maluri ale Prutului și altoirea interesului cititorilor pentru literatura română contemporană de calitate.