BPR „ÎPS Antonie Plămădeală”, a găzduit astăzi, 24 august, o activitate de informare a bibliotecarelor din raion despre activitatea Biroului de probațiune Hîncești. Bibliotecarele au avut ocazia să afle ce este Biroul de probațiune, misiunea acestui birou, principiile probațiunii. D-nele Angela Șestacov, șefa Biroului de probațiune și Elena Mihailă, consilier de probațiune, au explicat publicului prezent cine sunt persoanele care stau la evidența biroului și cum aceste persoane sunt reintegrate în societate, ce activități socio-educative desfășoară biroul pentru ai distrage de la alte infracțiuni. Scopul acestei întruniri a fost de-a promova programe educaționale și de resocializare a acestor delicvenți și de-a conlucra împreună cu biblioteca pentru a le schimba viața acestor condamnați în bine.
Adresa: or. Hincesti str. M-t Varlaam 1. MD-3401 r-n Hincesti Republica Moldova.
Pagini
▼
vineri, 24 august 2018
joi, 2 august 2018
Masă rotundă cu genericul,,Ștefan cel Mare – apărător al creștinătății”
Biblioteca Publică Raională ,,ÎPS A. Plămădeală” a organizat ieri ,2 iulie , o masă rotundă cu genericul,,Ștefan cel Mare – apărător al creștinătății”. Activitatea s-a înscris în programul de activități Anul 2018- Anul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Au participat la masa rotundă utilizatori ai bibliotecii de diverse categorii. Programul activității a inclus o serie de comunicări cum ar fi: Ștefan cel Mare și Sfânt în contextul epocii sale și al posterității; Faptele și vitejiile lui Ștefan cel Mare și Sfânt; Ștefan cel Mare în conștiința poetică românească. S-au comemorat 514 ani de la trecerea lui în eternitate. Publicul a avut ocazia să asculte cântece și poezii scrise de clasicii literaturii române, Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu, contemporanii Nicolae Dabija și Liviu Damian. Au vizionat un fragment din filmul istoric ,,Ștefan cel Mare, 1945”.Le-am propus participanților la masa rotundă să participe la o victorină , care a cuprins un set de întrebări din biografia marelui înaintași. Printre învingători s-au dovedit a fi acei utilizatori ai bibliotecii care au dat mai multe răspunsuri corecte. Pe final unii participanți s-au expus pe marginea activității menționând că a cunoaște istoria neamului , a cinsti memoria înaintașilor care au făcut fală pământului acesta , este o datorie sfântă a fiecăruia dintre noi, începând cu cei de la sânul mamei și până la moșii cu neaua-n plete.
În urma replicarii serviciilor moderne,,CodeLab ”și,,Clubul de Animații”,BPR Hîncești și-a îmbogățit mobilierul cu 7 scaune pliante ,moderne. Scaunele pliante sunt ideale și foarte practice pentru intalniri, conferinte sau evenimente organizate în biblioteca noastră. Multumim mult Programului Novateca pentru oportunități!